Germania: Angela Merkel pierde … Berlinul, dar îşi recunoaşte erorile

0
305

Angela-MerkelUniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul cancelarului german Angela Merkel, a pierdut, duminică, alegerile regionale, şi la Berlin, capitala având statut de land. 17,6% – scorul CDU – este cel mai prost rezultat al acestui partid, fiind considerat “neastisfăcător şi deprimant”. Într-o conferinţă de presă, Angela Merkel a făcut trimitere la fundamentele morale ale CDU, încercând să se apere, dar după pierderea alegerilor regionale în landul Mecklenbourg – Pomerania Occidentală – de această dată şi-a recunoscut erorile în problema imigranţilor. Alternativa pentru Germania (AfD), partid nou, anti-european, cu 14% în alegerile din landul Berlin, face parte acum din parlamentele regionale din 16 landuri. Alegerile au fost câştigate de social-democraţi (SPD), cu 22%, dar în recul de 7 procente faţă de alegerile precedente, şi vor face alianţă cu Die Linke (extrema stângă) şi “verzi” (ecologişti). Când 82% dintre germani, potrivit unui sondaj recent, contestă politica sa în chestiunea refugiaţilor, cu un an înaintea alegerilor legislative, Angela Merkel are ca obiectiv recâştigarea încrederii cetăţenilor. Și uşor nu îi este.