Meleşcanu (SIE): Au fost diverse discuţii cu preşedintele Băsescu legate de tema ofiţerilor acoperiţi

0
302

Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Teodor Meleşcanu, a declarat, ieri, că au existat „diverse discuţii” cu preşedintele Traian Băsescu pe subiectul ofiţerilor acoperiţi, dar acestea au rămas doar la stadiul de „discuţie”. „Da, au fost diverse discuţii (cu Traian Băsescu — n.r.) legate de această temă. Am înţeles că este o preocupare a preşedintelui, în legătură cu obligaţiile care îi revin în ceea ce priveşte numirea de miniştri şi de membri ai Guvernului, de a-şi da o părere, de a putea să-i refuze. Însă, în toate aceste discuţii, am susţinut că există o reglementare juridică foarte clară şi că, în consecinţă, nu avem posibilitatea să facem acest lucru”, a spus Meleşcanu. Rugat să precizeze dacă a fost vorba de o solicitare a preşedintelui căreia SIE nu i-a dat curs, Teodor Meleşcanu a răspuns: „Nu, a fost o discuţie”. Potrivit directorului SIE, dacă un ofiţer acoperit şi-a încheiat activitatea, nu i se poate face cunoscută identitatea. De asemenea, a punctat Meleşcanu, la lista cu ofiţerii acoperiţi are acces un număr foarte mic de persoane, două-trei persoane, deoarece constituie secret de stat, potrivit legii. „Orice deconspirare constituie infracţiune şi se poate pedepsi”, a atras acesta atenţia. În opinia lui Meleşcanu, şeful statului a făcut declaraţii pe această temă pe materiale publice, discuţii, nu pe dovezi sau documente. „Nu mă pot pronunţa dacă erau zvonuri sau erau chiar informaţii, dar nu veneau din partea serviciului nostru, asta pot să vă asigur”, a arătat el. Cu privire la „dubla comandă”, Meleşcanu a subliniat că aceasta nu poate exista pentru ofiţerii din serviciile de securitate, deoarece respectivele instituţii, „reformate în societatea democratică”, sunt puse sub autoritatea politicului. „Nimeni nu face în serviciile de securitate ceea ce îl taie pe el capul. Nimeni nu adoptă decizii politice. Obligaţia serviciilor de informaţii este să furnizeze informaţii pentru beneficiari, în primul rând preşedintele, Guvernul, preşedinţii celor două Camere, pe care dânşii iau decizii. La noi nu se iau decizii politice, deci nu am ce comandă să dau nimănui, chiar dacă ar exista prin absurd aşa ceva”, a mai spus Teodor Meleşcanu. Într-o emisiune la postul B1 TV, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că printre candidaţii la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie ar exista unii ofiţeri acoperiţi şi i-a invitat pe aceştia „să-şi completeze CV-urile” cu această informaţie, în sensul de a o face publică, în caz contrar promiţând că va spune el cine este acea persoană.