Solicitările de retragere a decoraţiei lui Tokes, discutate în 26 septembrie de Consiliul de onoare

0
275

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, joi seară, că subiectul retragerii Ordinului Naţional “Steaua României” europarlamentarului Laszlo Tokes va fi discutat în 26 septembrie, la Academia Română, când acesta va fi invitat să-şi pledeze cauza. Gabriela Firea a precizat că va exista o adresă oficială de convocare a europarlamentarului Laszlo Tokes, care va fi transmisă de şeful Cancelariei ordinelor, pentru ca acesta să-şi pledeze cauza. Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a anunţat oficial componenţa Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României”, rezultată în urma alegerilor de joi: Ionel Haiduc, Constantin Degeratu, Şerban Brădişteanu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Gabriela Firea şi Ecaterina Andronescu. Cei şapte membri ai Consiliului de onoare al Ordinului Naţional “Steaua României” au fost aleşi în Adunarea generală a ordinului, întrunită joi seară la Palatul Cotroceni.