Un cetăţean polonez a fost arestat preventiv pentru 15 zile, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce, în microbuzul pe care îl conducea, într-un compartiment special amenajat, au fost depistaţi nouă migranţi – şase cetăţeni afgani şi trei iranieni – care intraseră ilegal în ţară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet şi intenţionau să ajungă în Italia, din câte se pare. Descoperirea a fost făcută de angajaţii de la DRAOV Craiova, în timpul unui control de rutină făcut vineri, în trafic, la Brădeşti, iar şoferul, care fugise, a fost prins sâmbătă, în gara din Filiaşi.
Vineri după-amiază, ofiţerii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova au fost anunţaţi de lucrătorii Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Craiova despre faptul că, în timp ce efectuau un control asupra mijloacelor de transport aflate în traficul rutier pe DE 70 Craiova – Filiaşi, în satul Tatomireşti, comuna Brădeşti, într-un microbuz marca Iveco cu numărul de înmatriculare FSL 06 ME, înmatriculat în Polonia, au depistat mai mulţi cetăţeni străini, ce nu au putut prezenta documente de identitate. Astfel, în interiorul microbuzului, în spatele unui perete fals, au fost găsiţi nouă migranţi – şase cetăţeni afgani şi trei cetăţeni iranieni –, care intenţionau să tranziteze ilegal România, pentru a ajunge pe teritoriul unor state ale Uniunii Europene. Totodată, împreună cu cetăţenii afgani, a fost identificat un alt cetăţean polonez, însoţitorul şoferului, Piotr Tomasz Katolik. Culmea este că, în momentul în care angajaţii DRAOV Craiova au controlat microbuzul în interior, şoferul, Miroslaw Krzysztof Baranowski, a rupt-o la fugă, reuşind să se facă nevăzut înainte de apariţia poliţiştilor de la BCCO Craiova. Oamenii legii au constituit rapid un dispozitiv de căutare a fugarului în care au mai fost cooptaţi poliţişti din cadrul IPJ Dolj şi jandarmi ai IJJ Dolj, o altă echipă preluându-i pe migranţi, care au fost duşi la sediul BCCO Craiova şi apoi la DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru audieri. În cursul zilei de sâmbătă, oamenii legii au reuşit să-l depisteze pe şoferul bulgar în Gara Filiaşi, de unde l-au dus direct în faţa procurorului de caz.
În urma audierii acestuia, coroborată cu celelalte probe, procurorul din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova a apreciat că se impune reţinerea acestuia pentru 24 de ore, întrucât activitatea lui infracţională, în care îl ajutaseră şi alte persoane, era bine pusă la punct, nefiind, probabil, la prima faptă de acest gen. Ulterior Miroslaw Krzysztof Baranowski a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Craiova, instanţa dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 15 zile pentru comiterea infracţiunilor de sprijinirea sub orice formă a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat şi intrarea în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. Apărătorul lui a declarat recurs, care se judecă astăzi la Tribunalul Dolj.
Faţă de cei nouă migranţi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar în condiţiile în care au fost anunţaţi că vor fi expulzaţi, aceştia au solicitat azil politic, astfel că au fost transportaţi la Bucureşti.
Un alt cetăţean afgan, de 22 de ani, a fost depistat sâmbătă seara, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, de poliţiştii de frontieră doljeni. Aceştia au oprit, în jurul orei 18.30, un autocamion încărcat cu produse alimentare (măsline, ceai, vin) şi fier, condus de cetăţeanul bulgar H.I., de 41 ani, produsele respective provenind din Grecia şi având ca destinaţie Germania, după cum rezulta din documente. În urma controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascuns în cabina autocamionului, un bărbat în vârstă de 22 ani, cetăţean afgan. Atât şoferul, cât şi afganul sunt acum cercetaţi penal.
la bechet e un sef de punc de frontiera analfabet facut din sergent ofiter de berceanu taticul infractorilor de la frontiera e clar pustiu nu stie sa tina un pasaport in mana dar de pe 21.09.2011 are pompieru berceanu jr proces si poate nu mai are tatucul bani de avocati.bravo DIICOT
Comments are closed.