N-am spune că vuieşte Craiova de reverberaţiile „cazului Alexandra Goghez”, tânăra de 17 ani, angajată sezonier la restaurantul „Ciobănaşul”, al cărui cadavru a fost găsit, la mai bine de două săptămâni de la dispariţie, în apropiereea hipodromului din Parcul „Nicolae Romanescu”, nu departe de locul de muncă menţionat. Dar o oarecare emoţie, de circumstanţă, poate fi evocată, după relatările din presa locală, rezemate în documentarea proprie, puţinele informaţii accesibile, dar şi prudenţa firească, din motive, asupra cărora nu mai stăruim. Cazul Alexandrei Goghez rămâne legat într-un fel, nu cauzal, de Parcul „Nicolae Romanescu”, o efigie a Craiovei. Vegheat în permanenţă, adică zi şi noapte, de echipaje de poliţişti locali, care îşi fac teoretic rondul, era considerat, aproape unanim, ca un perimetru verde, de siguranţă rezonabilă, dacă nu maximă. Statistica evenimentelor, de tot felul, din ultimii ani, nu reţine nici un precedent, dar nici măcar consistente derapaje conflictuale, ca să nu mergem mai departe cu gândul. Iluminatul arterelor de circulaţie, prezenţa cum spuneam a poliţiştilor locali, de cele mai multe ori vizibili, la orice oră din zi şi din noapte, inhiba orice demers criminal, oricât de bine ar fi fost conceput. Fireşte, în orice raţionament de această natură, ar trebui judecat cu mintea făptaşului sau… făptaşilor. Şi totuşi, neclară rămâne evitarea „patrulării” zonei în care a fost găsit cadavrul victimei, adică teritoriul din vecinătatea imediată a hipodromului, chiar dacă s-ar putea aduce drept argument faptul că este unul neiluminat. Puse cap la cap, anumite informaţii succinte de care dispunem nu ne ajută prea mult, fiindcă însăşi comportamentul victimei, potrivit relatărilor celor care o cunoscuseră şi socializaseră, se schimbase mult, introvertindu-se de-a dreptul. Cazul e complex, cum mai spuneam într-un număr anterior al cotidianului nostru. Se aşteaptă raportul medico-legal pentru unele clarificări ale „echipei de criminalişti”, ce instrumentează cazul Alexandrei Goghez. Şi dacă are „rateuri”, invocându-se gradul avansat de desfigurare al cadavrului victimei, pradă a haitelor de câini fără stăpân? Expertiza medico-legală se regăseşte procedural ca necesară în toate speţele juridice, cu aspecte medicale, şi în toate cazurile medicale cu aspecte juridice. S-a apelat deja la INML „Mina Minovici”, ceea ce este salutar. Neîndoielnic, tehnicile de investigare s-au sofisticat mult în anii din urmă, tot ce era clasic devenind aproape o amintire. Ceea ce întreţine încrederea într-un deznodământ cât mai grabnic. Fiindcă miza cazului e imensă, nefiind vorba doar de o rezolvare a circumstanţelor unei crime, prin identificarea făptaşilor, cât mai ales de redarea încrederii depline a locuitorilor Craiovei, nu puţini practicanţi ai plimbărilor recreative şi ai joggingului, pe arterele Parcului „Nicolae Romanescu”, la cele mai târzii ore din noapte, indiferent de anotimp.