Pietoni răniţi pe trecere

0
295


Doi craioveni, soţ şi soţie, au fost răniţi într-un accident petrecut duminică seara, pe bulevardul „Oltenia” din Craiova. Cei doi traversau strada regulamentar şi au fost loviţi de o maşină care oprise să le acorde prioritate, dar care a fost izbită din spate de un alt autoturism. Împreună cu cei doi pietoni a ajuns la spital şi şoferul autoturismului care oprise.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, duminică seară, în jurul orei 18.00, pe bulevardul „Oltenia” din Craiova s-a produs un accident rutier în urma căruia trei persoane au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din cercetările poliţiştilor Biroului Rutier Craiova ajunşi la faţa locului a reieşit că Florin Dănuţ Arşanu, de 35 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Opel pe bulevardul „Oltenia”, la trecerea de pietoni situată în zona Orizont, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de un Renault Clio, condus de Ionel Socoteanu, de 29 de ani, din comuna Mârşani, care a oprit pentru a acorda prioritate unor pietoni, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul Renault a fost proiectat pe trecerea pentru pietoni, accidentând două persoane ce se aflau în traversare, pe Zorica Şerban, de 63 de ani, care a fost rănită grav şi pe Dumitru Şerban, de 64 de ani, ambii din Craiova. Împreună cu cei doi pietoni, la spital a fost transportat şi Ionel Socoteanu, conducătorul autoturismului Renault. Pe numele lui Arşanu poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Conducătorii auto au fost testaţi alcoolscopic, constatându-se că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au întocmit pe numele şoferului vinovat acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.