Petrescu vrea trofee cu Dinamo Moscova

0
334

Antrenorul român are ambiţii mari cu actuala „lanternă roşie” din Rusia

Tehnicianul Dan Petrescu (foto) a declarat, ieri, pentru site-ul oficial al clubului Dinamo Moscova, după ce a semnat un contract pe trei ani cu gruparea rusă, că atât el cât şi noua sa echipă au ambiţii mari, şi anume să câştige trofee. „Mă bucur că am ajuns la conducerea tehnică a unei echipe mari cum e Dinamo Moscova. Sper că voi putea obţine succese mari. Situaţia este dificilă, dar îmi place să lucrez în astfel de condiţii. Am o nouă provocare şi am venit la o echipă cu ambiţii mari. Şi eu am ambiţii mari, vreau să câştig trofee. Dar ca să reuşim asta trebuie să o luăm pas cu pas, să câştigăm fiecare meci”, a spus Petrescu. Dinamo Moscova anunţase de vineri că Dan Petrescu va semna un contract valabil pe trei sezoane, românul urmând să-i succeadă lui Serghei Silkin, care a demisionat în urma rezultatelor slabe ale formaţiei. După disputarea a patru etape, Dinamo Moscova ocupă ultimul loc în clasamentul primei ligi ruse, după ce a înregistrat tot atâtea înfrângeri. Antrenorul Dan Petrescu a demisionat de la conducerea tehnică a echipei Kuban Krasnodar, la care evoluează şi atacanţii Gigel Bucur şi Daniel Niculae. La 29 decembrie 2009, Dan Petrescu a semnat un contract pe cinci ani cu Kuban Krasnodar, care evolua atunci în liga a II-a. El a reuşit promovarea echipei după primul sezon, iar anul trecut a fost foarte aproape de a termina cu formaţia Kuban pe un loc care să-i asigure participarea în Liga Europa. Dinamo Moscova este cea de-a şasea echipă din cariera de antrenor a lui Dan Petrescu, după Sportul Studenţesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni şi Kuban Krasnodar.