Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a recunoscut ieri că este acţionar la două firme, înfiinţate în 2009 şi 2010, dar nu le-a trecut în declaraţia de avere depusă ca director medical la Spitalul Municipal din Oradea pentru că nici una nu a avut profit şi nu a încheiat contracte cu CAS. Ritli Ladislau este acţionar la SC Eurovital Med SRL, împreună cu alte cinci persoane, el având opt acţiuni şi are cinci acţiuni la SC Microstim SRL, unde are şi calitatea de administrator, firma având cinci acţionari. „Cele două societăţi au fost înfiinţate înaintea preluării mandatului de ministru al Sănătăţii, în luna februarie 2009, respectiv iunie 2010. Una dintre aceste societăţi are ca obiect de activitate comercializarea de suplimente alimentare, iar cealaltă oferă proceduri de recuperare pentru persoanele cu afecţiuni diabetice. Dar nici una dintre cele două societăţi nu are încheiat un contract cu casa de asigurări de sănătate şi nici una nu a produs profit. Aceasta este şi cauza pentru care veniturile de la cele două unităţi nu apar inserate în declaraţia de avere, deoarece acestea nu există”, se arată într-o informare a Ministerului Sănătăţii remisă ieri presei.