Dolj: Activități desfășurate de polițiștii doljeni pentru prevenirea accidentelor de circulație

0
364

În cursul zilei de ieri, polițiștii doljeni au constatat 10 infracţiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără a deţine permis şi conducerea unui vehicul neînmatriculat, anunță IPJ Dolj.

Conform IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Inspectorarului de Poliţie Judeţean Dolj au desfășurat activități în vederea prevenirii accidentelor rutiere, fiind organizate acțiuni care au vizat depistarea și sancționarea şoferilor care se află la volan sub influenţa alcoolului.

În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, din care 5 şoferilor care consumaseră băuturi alcoolice.

Valoarea sancţiunilor aplicate de oamenii legii este de peste 13.000 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost reţinute 7 permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.

De asemenea, poliţiştii au constatat 10 infracţiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără a deţine permis şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Exemple:

 

-Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi au depistat un tânăr de 26 de ani, din comuna Fratoștița, în timp ce conducea, prin aceeaşi localitate, un moped, fără ca acesta să fie înregistrat în circulaţie.

De asemenea, cel în cauză nu deţinea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fără a deţine permis de conducere.

 

-Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat de 39 de ani, din comuna Orodel, care a condus un autoturism prin comuna Bucovăţ, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că cel în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără a deţine permis de conducere.

 

-Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat o tânără de 28 de ani, din comuna Ghindeni, care a condus un autoturism prin Craiova, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cea în cauză a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că aceasta avea o concentraţie de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânăra a fost sancţionată contravenţional, fiindu-i reţinut permisul de conducere în vederea suspendării pentru 90 de zile.

 

 

 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj reaminteşte:

 

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

 

Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic certificat și depistată ca având o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, poate solicita acestuia să i se recolteze probe biologice la unitățile sau instituțiile medicale, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.

 

Conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune.