Montella: „Urmează Bayern, dar ne gândim deja la meciul cu Craiova”

0
393

Antrenorul lui AC Milan spune că pătrunderea în grupele Europa League este primul obiectiv al „diavolilor”

<> at University Town Sports Centre Stadium on July 15, 2017 in Guangzhou, China.
Vicenzo Montella

După amicalul din China, pierdut cu 3-1 în faţa Borussiei Dortmund, antrenorul lui AC Milan, Vicenzo Montella, a anunţat că principalul obiectiv este pregătirea primului meci oficial al sezonului, cel de la Severin, cu Universitatea Craiova, de pe 27 iulie. „Nu contează atât de mult rezultatele din amicale. Oricum, puteam să egalăm la 2 în meciul cu Dortmund. Se vede că ne lipsesc anumiţi jucători, dar avem timp să reglăm aceste probleme. Următorul amical va fi cu Bayern Munchen, până atunci mai avem antrenamente aici în China, dar sunt deja concentrat pe meciul de pe 27 iulie, cu Craiova. Ne antrenăm numai în perspectiva acestui joc, deşi ştim că nu vom fi la capacitate maximă. Jucăm pe 3 fronturi anul acesta, dar primul obiectiv este să pătrundem în grupele Europa League, abia apoi ne vom focusa pe campionat şi pe Cupa Italiei. Ca sistem de joc, jucătorii pe care-i avem ne permitem să abordăm diferite aşezări, iar după sosirea lui Bonucci putem juca cu 3 fundaşi, dar nu putem spune cu siguranţă de pe acum. Ni se vor alătura Bonucci, Andre Silva, Conti, Biglia (ieri, n.r.) şi vom vedea la ce nivel de pregătire se află. În acest moment, Kessie este cel mai bine pregătit fizic, de aceea l-am şi folosit 90 de minute în meciul cu Dortmund”.

Fundaşul Luca Antonelii a adăugat: „Lucrăm mult la posesie şi la faza defensivă, suntem pe calea cea bună, deşi mai avem mult de lucru. Acum ne concentrăm la meciul cu Bayern Munchen, dar trebuie să fim pregătiţi pentru jocul din Europa League, contra Craiovei”.

Site-ul lui Milan îi aminteşte pe Mangia, Rossi şi Vagenin

Iată cum prezintă site-ul oficial al lui AC Milan adversarul din Europa League, Universitatea Craiova: „Clubul Sportiv Universitatea Craiova este adversarul nostru în turul 3 preliminar al Europa League, într-o dublă manşă, turul fiind pe 27 iulie, iar returul pe 3 august, când fanii milanezi vor avea prilejul de a vedea primul meci pe San Siro din acest sezon. Dar să ne cunoaştem adversarul: clubul din Craiova a fost înfiinţat pe 5 septembrie 1948. În ultimii 3 ani a terminat pe locurile: 5 (2015), 8 (2016), 5 (2017). De ştiut că adversarii noştri sunt pregătiţi de Devis Mangia. Antrenorul italian care a preluat Universitatea în vara aceasta a stat pe banca lui Palermo şi a pregătit naţionala de tineret a Italiei, cu care a jucat finala Europeanului din 2013. Tânăra echipă formată din jucători internaţionali under 19 şi under 21 îl are în componenţă pe Fausto Rossi, un italian care provinde de la Vicenza, din Serie B, acesta fiind coleg cu Gustavo Vagenin, care a evoluat în Lega Pro, la Salernitana şi Messina. Meciul se va juca pe stadionul „Municipal” din Drobeta Turnu Severin”.