Craiova ar putea găzdui un raliu în zona centrală

0
433

Federaţia Naţională de Automobilism este interesată de a prinde Craiova în circuitul naţional de raliuri, studiindu-se posibilitatea ca o etapă să se desfăşoare şi aici. Atuul oraşului nostru l-ar reprezenta configuraţia străzilor din zona centrală, având ca principal punct de atracţie pasajul subteran care se pretează pentru o astfel de competiţie.

raliuCampionatul naţional de raliuri, care se derulează sub sigla Federaţiei Naţionale de Automobilism, se desfăşoară pe mai multe etape, fiind găzduit alternativ în mai multe oraşe din ţară, printre care Braşov, Sibiu, Arad şi Cluj. Autorităţile locale au anunţat că această competiţie pe patru roţi, una deosebit de spectaculoasă, ar putea să debuteze şi în Craiova, organizatorii fiind interesaţi de ne include pe harta oraşelor gazdă, chiar din acest an. «Am putea avea chiar de anul acesta o competiţie de tip raliu în Craiova. Este o lucrare între Primăria Craiova, Fundaţia „Mihai Leu” şi Federaţia Naţională de Automobilism. Competiţia este consacrată şi se desfăşoară în oraşele din nordul ţării, în Arad, Braşov, Sibiu, iar organizatorii au venit cu propunerea şi spre Craiova anul acesta», a anunţat proiectul primarul Mihail Genoiu.

Se caută soluţia de organizare

raliu 1Municipalitatea craioveană este deschisă la un astfel de proiect, iar funcţionarii studiază acum forma juridică de organizare a raliului, după care propunerea în sine va fi supusă şi votului consiliului local, care va avea ultimul cuvânt de spus. „Deocamdată, nu avem stabilit, luăm informaţii despre forma juridică sub care se lucrează în celelalte oraşe din ţară. Vom face o şedinţă de CL şi vom supune aprobării acest demers şi abia după aceea se va stabili traseul raliului”, a menţionat primarul. Autorităţile iau în calcul şi faptul că, odată intrat în acest circuit, oraşul nu mai poate fi retras de pe lista gazdelor, urmând să manifeste aceeaşi deschidere şi pentru alte etape de campionat, la fel cum se întâmplă şi în celelalte zone ale ţării care şi-au asumat statutul de locaţie-gazdă.

Competiţia se va desfăşura în centrul oraşului

raliu 2Deşi nu se cunoaşte cu maximă precizie care va fi traseul raliului, se pare că aici toate cursele se vor derula chiar în zona centrală a oraşului, pe sistemul de organizare a raliului de la Monte Carlo. „Nu am idee, dar am înţeles că lucrul care i-a atras pe ei foarte mult la Craiova şi au luat hotărârea să ne propună acest lucru este pasajul subteran. Va fi un concept de raliuri în centrul oraşului pe sistemul Monte Carlo, cu două zile intense de activităţi legate de această competiţie, o paradă a maşinilor, prezentări diverse şi raliul în sine”, a dezvăluit primarul Craiovei. Dacă va fi găzduit şi la Craiova, perioada de desfăşurare ar urma să fie mijlocul lunii septembrie. Atunci zona centrală ar urma să aibă restricţii sau să fie închisă cu totul, temporar, în funcţie de cum vor solicita organizatorii.

O oportunitate de promovare a Craiovei

raliu 3Pe lângă show-ul în sine cu care vine, competiţia este privită de autorităţi şi ca un bun prilej de promovare a imaginii Craiovei, toate zona centrală a municipiului fiind arătată pe mijloacele media. „Pentru mine, acest raliu este important pentru că se vor transmite în permanenţă imagini în direct din toată zona centrală a Craiovei, este un lucru care ne bagă şi pe noi puţin în acest circuit al raliurilor. Evenimentul va fi preluat de tot ce înseamnă media la nivel naţional, unele în direct, altele ca informaţie şi este un mijloc de a pune în valoare centrul Craiovei”, a explicat Mihail Genoiu. În plus, municipalitatea este de părere şi că automobilismul este un sport care va prinde la craioveni, care ar părea că sunt cei mari iubitori de maşini din ţară.

„Este un sport care considerăm noi că este foarte iubit în Craiova, având în vedere că aici există cel mai mare număr de automobile pe cap de locuitor din ţară”, este de părere primarul Craiovei. Cam în aceeaşi perioadă, luna septembrie, Craiova fi gazda unui alt eveniment inedit, organizat tot în premieră, fiind vorba de un festival de muzică de jazz.