Vara aceasta a fost una dintre cele mai sărace la capitolul mercato pentru echipele din Liga I. Singura echipă care a achiziţionat jucători pe bani a fost Steaua, însă sumele au fost destul de reduse. În rest, doar transferuri de jucători liberi de contract. Cele mai intense mişcări s-au înregistrat la Târgu Mureş, care a schimbat practic aproape întreg lotul de jucători, instalând şi un nou antrenor, italianul Bonetti. Dintr-o echipă de play-off sau chiar pretendentă la titlu, ASA va fi una dintre candidatele la retrogradare, ea pornind şi cu un deficit de 6 puncte, la fel ca CFR Cluj. O retrogradată certă va fi echipa care va completa Liga I, Rapid sau Timişoara. Giuleştenii sunt în faliment, iar bănăţenii ar începe campionatul cu minus 14 puncte. Singura echipă care nu a achiziţionat vreun jucător şi a pierdut nume importante este Chiajna, care însă a făcut o figură frumoasă în prologul campionatului, reprezentat anul acesta de finala ediţiei trecute a Cupei Ligii. Cel mai probabil, 9 echipe se vor bate pentru intrarea în play-off, în ordinea valorii lotului de jucători acestea fiind: Astra, Steaua, Viitorul, CFR Cluj (în ciuda handicapului de 6 puncte), Pandurii, Craiova, Dinamo, FC Botoşani şi CSMS Iaşi.
Universitatea Craiova
Au venit: Calancea (Voluntari), Rambe (Farense).
Au plecat: Straton, Achim, Iliev, Herghelegiu, Ferfelea, Curelea.
Echipa-tip: Calancea – Briceag, Popov, Acka, Vătăjelu – Mateiu, Zlatinski – Băluţă, Nuno Rocha, Bancu – Ivan. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.
Astra
Au venit: Vangjeli (Skenderbeu), Balaure (Baia Mare), Fabricio.
Au plecat: Queiros, Găman.
Echipa-tip: Lung – Vangjeli, Geraldo, Fabricio, Junior Morais – Takayuki, Boldrin – Boudjemaa, Teixeira, de Amorim – Alibec. Antrenor: Marius Şumudică.
Steaua
Au venit: D. Popescu, Ov. Popescu (ambii ACS Poli), Golubovici (CSMS Iaşi), Vl. Achim (FC Voluntari), Aganovici (AEL Limassol).
Au plecat: Chipciu, Varela, Papp, Carp, Bawab, Râpă, Pârvulescu, Kharja, Gebhart, Marica.
Echipa-tip: Niţă – Enache, Tamaş, Toşca, Momcilovic – Pintilii, Vl. Achim – Ad. Popa, Stanciu, Hamroun – Golubovic. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Pandurii
Au venit: Cl. Voiculeţ (ASA Tg. Mureş), Buleică (împrumut expirat Chiajna), Bărbuţ (ACS Poli), Obodo (Chiajna), Herea (liber), Amiche (Barakaldo)
Au plecat: Mingote, Nicoară, Săpunaru, Erico, Ropotan, Răduţ, Antal, Vasco Fernandes, Ciucur, Wellington.
Echipa-tip: Stanca – Unguruşan, Bunoza, Vasilijevic, Grecu – Obodo, Voiculeţ – Armiche, Nistor, Herea – Hora. Antrenor: Petre Grigoraş.
Dinamo
Au venit: Brănescu (Omonia), Busuladzici (Odense), Penedo (Saprissa), Romera Navarro (Jablonec)
Au plecat: Râmniceanu, Cerniauskas, Batin, Bicfalvi, Puljici, Kortzorg, Essombe.
Echipa-tip: Brănescu – Hanca, Nedelcearu, Mevlija, St. Filip – Anton, Busuladzic – Rotariu, Palic, V. Lazăr – Gnohere. Antrenor: Ioan Andone.
Viitorul
Au venit: Râmniceanu (Dinamo), Brandan (ASA), Purece (Chiajna), Carp (Steaua), Țâru, Mitache, S. Rădoi (toţi FC Voluntari), G. Iancu, D. Lopez (Doxa), Nimely (ACS Poli)
Au plecat: Goulon, Nicoliţă, Pablo de Lucas, Fl. Cernat.
Echipa-tip: Buzbuchi – Benzar, Ţâru, Hodorogea, C. Ganea – Brandan, R. Marin – Chiţu, Purece, Fl. Tănase – Iancu. Antrenor: Gheorghe Hagi.
ASA
Au venit: Monzo (Getafe B), Martinez (Zaglebie Sosnowiec), Cadu (Gil Vicente), Zicu (ACS Poli), F. Garcia (Villarreal B), Gerard Oliva (L’Hospitalet), O. Ursu (U Cluj), E. Dică (Baia Mare), Al. Ioniţă (Farul), Kuku (Clinceni), Cordoş (Gaz Metan).
Au plecat: Muth, Brandan, Cl. Voiculeţ, I. Gonzalez, N’Doye, I. Balaur, M. Constantin, Ramiro Costa, Ad. Mutu, M. Constantin, Velayos, Balic, Pârvulescu, Țucudean, Dedov, Gorobsov, L. Buş, Jazvic.
Echipa-tip: Stăncioiu – G. Matei, Cordoş, Cadu, F. Garcia – E. Dică, G. Mureşan – Martinez, Zicu, O. Ursu – Ciolacu. Antrenor: Dario Bonetti.
CSMS Iaşi
Au venit: Ciucur (Pandurii), D. Roman (Botoşani), Aniţoiu (Baia Mare), Martin (Rapid), Boiciuc (Suceava)
Au plecat: Viveiros, Onduku, A. Enescu, Golubovic, Llullaku.
Echipa-tip: Grahovac – I. Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu – Ciucur, Mitic, V. Gheorghe, Bole – And. Cristea, Piccioni.
Antrenor: Nicolo Napoli.
CFR Cluj
A venit: Peteleu (Petrolul).
Au plecat: Gomelt, Beleck, Vitor Bruno, D. Coelho, Carter.
Echipa-tip: T. Marc – T. Lopes, Larie, A. Mureşan, Camora – Nouvier, Petrucci, Jakolis – Bud, Cristian Lopez, Păun. Antrenor: Vasile Miriuţă.
FC Botoşani
Au venit: Herghelegiu (Craiova), Muscă (Brăila), Astafei (Petrolul), M. Roman (Toulouse), Juncănaru, Golofca, Niga, D. Munteanu.
Au plecat: Pleşca, Ngadeu, Ivanovici, Casado, Carralero, Bujor, D. Roman, Hadnagy.
Echipa-tip: Iliev – Dimitrov, Miron, Plămadă, Muşat – M. Roman, Vaşvari, Cabrera, Astafei – Herghelegiu, Matulevicius. Antrenor: Leo Grozavu.
Chiajna
Au venit: –
Au plecat: Buleică, Obodo, Purece, Matache, Odibe, Niasse, Giurgiu, Milevski, Hamza.
Echipa-tip: Bălgrădean – Feussi, Tincu, Mamele, Bucurică – Serediuc, M. Cristescu, N. Roşu, Grădinaru – M. Constantinescu, Pena. Antrenor: Emil Săndoi.
FC Voluntari
Au venit: P. Ivanovici (FC Botoşani), Popadiuc (Steaua), Fl. Cernat (FC Voluntari), L. Marinescu (Petrolul), Tăbăcariu (Ceahlăul), I. Balaur (ASA), L. Cazan (Mediaş), Lungu (Cottbus), Al. Coman (Braşov).
Au plecat: Alcenat, Ștefănescu, Chitoşcă, Enceanu, Vâlceanu, Tudorie, Țâru, Mitache, Briceag, S. Rădoi, Calancea, Ispir, Iorga, Novakovici, Monakana, Vl. Achim, Pancu, Kone.
Echipa-tip: Bornescu – Filipov, Spahija, Maftei, Lungu – Marinescu, Moke, N. Grigore, Fl. Cernat – Ivanovici, Ad. Bălan. Antrenor: Florin Marin.
Gaz Metan
Au venit: Pleşca, Cuedan (ambii FC Botoşani), Muth (ASA), Gavra (Viitorul), Axente (Maccabi Netanya), V. Creţu (Energie Cottbus), Llullaku (CSMS Iaşi), Trtovac, Eric.
Au plecat: I. Neag, G. Neagu, L. Cazan, Al. Neacşa, Băjenaru, P. Iacob, Florean, Staicu, Târcoveanu.
Echipa-tip: Pleşca – V. Creţu, Muth, Trtovac, Buzean – Muntean, Zaharia, Eric, Llulaku – Axente, Gavra. Antrenor: Cristi Pustai.