Curtea de Apel Craiova l-a lăsat şi fără bani / Proxenet doljean condamnat definitiv

0
512

Curtea de Apel Craiova a pronunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, sentinţa definitivă în cazul doljeanului de 32 de ani bănuit că a racolat şi exploatat sexual o tânără, în Craiova, dar şi în Italia, la începutul anului 2015, ridicat de poliţişti din camera unui hotel din Craiova. Bărbatul a rămas cu pedeapsa de 1 an şi 4 luni de închisoare cu executare primită pe fond, Curtea de Apel dispunând, în plus, confiscarea de la el a sumei de 50.000 lei obţinută din activitatea infracţională.

Reamintim că, în continuarea cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în luna martie a. c. a fost emis un mandat de aducere pe numele lui Mihai Radu Ispas, de 32 de ani, din comuna Pleniţa, judeţul Dolj, care se sustrăgea de la urmărirea penală cu intenţia de a părăsi teritoriul României. Poliţiştii craioveni l-au tot căutat la domiciliu, nu l-au găsit, iar în urma cercetărilor făcute, au reuşit să-i dea de urmă, aflând că este chiar într-un hotel din municipiul Craiova.

Pe 16 martie oamenii legii au descins la hotelul cu pricina şi l-au găsit în cameră împreună cu o tânără, din comuna Pleniţa, pe care urma să o ducă în altă ţară în vederea exploatării sexuale, după cum au stabilit anchetatorii. Mihai Ispas a fost condus la sediul IPJ Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale, iar din primele cercetări a rezultat faptul că, în perioada ianuarie – martie 2015, a exploatat o tânără din localitatea doljeană Verbiţa atât în municipiul Craiova, cât şi în Italia. „În urma probatoriului administrat în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, pe numele acestuia fiind emisă ordonanţă de reţinere, iar în cursul zilei de marţi pe numele inculpatului Judecătoria Craiova a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Activităţile desfăşurate au beneficiat de suportul operativ de specialitate al ofiţerilor din cadrul Serviciului de Operaţiuni Speciale Craiova”, a declarat, la momentul respectiv, subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

În luna aprilie Mihai Radu Ispas a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunea de proxenetism, iar vineri, 5 iunie a.c., Judecătoria Craiova a pronunţat sentinţa. Bărbatul a recunoscut comiterea faptei şi a fost condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare cu executare.

Atât procurorii, cât şi inculpatul au declarat apel, soluţionat joi, 16 iulie a.c. de Curtea de Apel Craiova. Instanţa i-a respins apelul şi a menţinut pedeapsa primită de bărbat însă a dispus, în plus, confiscarea de la el a sumei de 50.000 lei: „Respinge apelul formulat de inculpat. Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. Desfiinţează sentinţa, în parte, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, în sensul că: În temeiul art. 112 lit. d C.p. Dispune confiscarea sumei de 50.000 lei de la inculpat. Deduce detenţia de la 05.06.2015 la zi. Definitivă”, se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Craiova. Din pedeapsă se va scădea perioada petrecută după gratii, de pe 16 martie a.c. până la rămânerea definitivă a sentinţei.