Pandurii merg în Ţara Sfântă dacă trec de baltici

0
374

Hapoel Tel Aviv este adversarul, aproape decis, al gorjenilor în faza următoare a Europa League

Nici fără şanse, dar nici norocoşi, asta s-ar putea spune despre Pandurii lui Cristi Pustai după tragerea la sorţi de ieri a turul 3 din Europa League. Dacă joi, la Târgu Jiu, Pandurii elimină formaţia estoniană Levadia Tallin, va întâlni în faza următoare, cel mai probabil, pe Hapoel Tel Aviv. Pandurii ar juca prima manşă a turului trei preliminar în data de 1 august, pe teren propriu, şi returul în 8 august, în deplasare. Formaţia israeliană a învins în prima manşă a turului secund, cu 4-1, în deplasare, câştigătoarea Cupei Bulgariei, Beroe Stara Zagora, una dintre echipele modeste ale campionatului de la sud de Dunăre. În sezonul trecut, Hapoel a terminat pe locul 4 întrecerea internă, fiind depăşită de Maccabi Tel Aviv, Maccabi Haifa şi Hapoel Kiryat Shmona. De asemenea, în vara aceasta, gruparea care acum 3 ani a întâlnit Rapidul în grupele Europa League s-a despărţit de cei mai buni jucători ai săi, fostul căpitan al Ghanei, fundaşul John Paintsil, vârful Toto Tamuz, vizat în vara aceasta şi de Steaua, Djemba-Djema şi Pavicevic. Vedeta echipei a rămas internaţionalul israelian Gil Vermouth, însă acesta este accidentat. Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat ieri că fundaşul stânga spaniol Armando Sipoto Bohale a semnat un contract pentru trei ani, dar şi că biletele pentru meciul retur din turul II preliminar al Europa League cu FC Levadia Tallinn se vor pune în vânzare începând de luni şi vor costa 15 lei la peluze, 25 de lei la tribuna I şi tribuna a II-a şi 35 de lei la tribuna 0.

Petrolul întâlneşte fosta echipă a lui Nanu

Ce şi calificată în turul următor, după victoria clară în faţa feroezilor de la Viikingur, Petrolul va avea o misiune dificilă în faţa echipei olandeze Vitesse Arnhem, la care a evoluat în trecut olteanul Ştefan Nanu, acum antrenor la Minerul Motru. Ca şi Pandurii, Petrolul va juca prima manşă pe teren propriu. Antrenorul „lupilor”, Cosmin Contra, crede în şansele de a ajunge în play-off-ul Europa League. „Nu e cel mai rău dintre adversari, putea fi şi mai greu, ca de exemplu, Swansea sau Rubin Kazan. Ei sunt favoriţi la calificare, dar eu sunt optimist că putem ajunge în play-off”. Petrolul se poate considera norocoasă, deoarece Vitesse a rămas în această vară fără golgheterul ivorian Wilfried Bony, care a înscris 31 de goluri în 30 de etape din Eredivisie. În urmă cu o lună, Swansea a plătit nu mai puţin de 15 milioane pentru a-l aduce în Ţara Galilor pe Bony. Antrenată de fostul internaţional olandez Peter Bosz, Vitesse a terminat pe locul 4 campionatul trecut, după granzii Ajax, PSV  şi Feyenoord. Cei mai importanţi jucători sunt francezul Kakuta, fost la Chelsea, Theo Janssen, ex-Ajax şi olandezul cu paşaport japonez Mike Havenaar.

Astra ar avea adversar facil, dar are şanse mici cu Omonia

Echipa care ar avea cele mai mari şanse de a ajunge în play-off-ul Europa League este Astra Giurgiu, însă aceasta are de trecut un retur infernal în Insula Afroditei, după ce ciprioţii de la Omonia au reuşit un egal pe „Arena Naţională”. În turul al treilea, Astra ar putea întâlni echipa suedeză IFK Goteborg sau pe cea slovacă Trencin, cele două terminând la egalitate, 0-0, prima manşă, disputată în Peninsula Scandinavă. IFK este pe locul 4 în întrecerea internă, disputată pe sistemul primăvară-toamnă, pe când Trencin s-a clasat a treia în campionatul precedent, după Slovan Bratislava şi Senica.