Doljul, la 1.600 locuri de muncă distanţă de Cluj

0
363

Agenţii economici din ţară pun la “bătaie”, în perioada 19-26 iulie a.c., 10.829 de locuri de muncă, dintre care 248 în Dolj. Cele mai multe – aproximativ 95% – se adresează persoanelor cu studii medii.

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt disponibile 10.829 locuri, în perioada 19-26 iulie 2012.

În topul judeţelor cu cele mai multe posturi disponibile se află şi Doljul, pe locul al 14-lea, deşi diferenţa dintre judeţul nostru şi primul clasat este de 1.600 de locuri de muncă, respectiv 248 – Dolj şi 1.846 – Cluj.

Situaţia locurilor de muncă vacante în fiecare judeţ este următoarea: Cluj – 1.846, Bucureşti – 1.079, Iaşi – 776, Timiş – 446, Călăraşi – 438, Bihor – 307, Arad – 300, Mureş – 294, Sibiu – 292, Hunedoara – 290, Vâlcea – 271, Bistriţa-Năsăud – 263, Dolj – 248, Prahova – 246, Braşov – 242, Argeş – 238, Gorj – 233, Tulcea – 233, Harghita – 219, Vaslui – 214, Maramureş – 206, Covasna – 194, Satu Mare –  173, Neamţ – 172, Alba – 150, Vrancea – 147, Giurgiu – 126, Ilfov – 124, Teleorman – 120, Constanţa – 114, Buzău – 111, Olt – 109, Suceava – 98, Brăila – 88, Galaţi – 85, Dâmboviţa – 69, Botoşani – 64, Ialomiţa – 64, Bacău – 60, Sălaj – 50, Mehedinţi – 24, Caraş-Severin – 6 locuri de muncă.

Doar 835 de posturi pentru persoanele cu studii superioare

Astfel, la nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 845 locuri de muncă, după cum urmează: programator – 103, inginer mecanic – 39, consilier vânzări asigurări – 35, ingineri şi subingineri (inginer de sistem software-29, inginer de sistem în informatică – 21, inginer construcţii civile, industriale şi agricole – 21, inginer producţie – 20 etc.), consilier financiar-bancar – 17, proiectant inginer mecanic – 16, şef departament mărfuri alimentare/nealimentare – 16, asistent medical generalist – 14 etc.

Muncitorii necalificaţi au de unde alege

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 9.984 locuri de muncă, dintre care: muncitor necalificat în industria confecţiilor – 806; confecţioner-asamblor articole din textile – 792; manipulant mărfuri – 642; operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice – 616; muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor – 240; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeri zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet – 234; şofer autocamion/maşină de mare tonaj – 228; lucrător comercial – 225; lăcătuş mecanic – 178; ospătar (chelner) – 139; agent de securitate – 137; lucrător bucătărie (spălător vase mari) – 134; bucătar – 130; zidar rosar-tencuitor – 127; barman – 109 etc.