Sirieni, migranţi ilegal, depistaţi de poliţiştii de frontieră români

0
501

În ziua de 18 iunie, 19 cetăţeni străini, migranţi ilegal, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră doljeni  din cadrul Sectorului Piscu Vechi, pendinte de Sectorul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj . Aceştia   au încercat să intre în mod fraudulos în România din Bulgaria, traversând fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune.

„În data de 18.06.2024, în jurul orei 16:00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Piscu Vechi – județul Dolj  au oprit , pentru control, în zona km fluvial 77, un autoturism , în care se aflau doi cetățeni români, care nu își justificau prezența în zonă. În urma legitimării acestora și a efectuării controlului asupra mijlocului de transport, au fost descoperite două pungi din plastic,  în care se aflau 19 telefoane mobile,  care nu le aparțineau. Prin urmare, colegii noștri au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale, în urma căreia au fost descoperite, în vegetația din imediata apropiere a malului fluviului Dunărea, 19 persoane, 15 bărbați și patru femei. Persoanele în cauză au fost reţinute de poliţiştii de frontieră şi conduse la sediul sectorului pentru cercetări. Polițiștii de frontieră au aflat că este vorba despre cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 13 și 62 de ani. Ei intenţionau să intre ilegal în România și apoi să ajungă în țări din vestul Europei. În cazul celor doi cetățeni români au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar cetățenii străini care au săvârșit infracțiunea de intrare în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat, au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a precizat Poliția de Frontieră Română.