Minoră salvată dintr-o maşină făcută scrum

0
484

În cursul zilei de astăzi, 20 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 56, lângă Podari, a avut loc un accident rutier. A fost unul  destul de grav, fiind nevoie şi de intervenţia pompierilor, deoarece un autoturism a luat foc , în interior fiind găsită o minoră, în vărstă de 11 ani, care a fost salvată, prin intervenţia conjugată a IPJ Dolj şi ISU Dolj.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că un autoturism condus pe DJ 55, în afara localităţii Podari, din direcţia Calafat către Craiova, de un tânăr de 19 ani, din Craiova, a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un şanţ de colectare a apelor pluviale, fiind ulterior proiectat pe câmp. “La autoturismul în cauză a izbucnit un incendiu, care a fost lichidat de pompieri din cadrul ISU Dolj. O minoră de 11 ani, din Craiova, pasager în autoturism, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, precizează reprezentanţii IPJ Dolj. „Accident rutier, un autoturism implicat, în localitatea Podari. În urma impactului, autoturismul a luat foc. În mașină, se aflau două persoane care s-au autoevacuat. S-a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și o ambulanță SAJ. Cele două victime erau conștiente și cooperante”, au precizat şi reprezentanţii ISU Dolj.