Au ieşit deja pentru piaţă, ca trufandale, faimoasele de acum lubeniţe de Dăbuleni, din noua producţie. Şi, în context, „Festivalul Lubeniţei 2022” –ediţia a 4-a-, organizat în weekend de Consiliul Local Dăbuleni, prin inspiratul primar Aurel Băjenaru, a marcat evenimentul, cu fastul cumpătat, care de fapt n-a fost altceva decât o sărbătoare de suflet a localnicilor, convinşi că datorează lubeniţei o notorietate salutară la nivelul ţării. Adică, fără vorbe de prisos, sunt competitivi. Dacă toate localităţile doljene au propria lor sărbătoare, pe care şi-o cinstesc adecvat, cei din Dăbuleni omagiază, până la urmă, propria lor tenacitate, trudă şi nelinişte, în adevăratul sens al termenilor, care încep din prima lună a anului şi continuă până la defrişarea culturii. Când preşedintele Consiliului Judeţean, Cosmin Vasile, unul dintre invitaţi, alături de cei doi vicepreşedinţi Antonie Solomon şi Mihai Neaţu, după alocuţiunea de rigoare a primarului Aurel Băjenaru, a tăiat pe scena improvizată în platforma de en-gros, în faţa unei asistenţe numeroase primele feli din miraculosl fruct, aplauzele fireşti au marcat de fapt triumful strădaniei. La care şi făcuse referire Cosmin Vasile. A urmat un program artistic grozav, cu solişti vocali îndrăgiţi, care a continuat şi ieri după-amiază în aceeaşi notă de bună dispoziţie. Este un ceas al rodului la Dăbuleni. Un rod care se anunţă îndestulător pe cele –reţineţi- aproape 900 de hectare cultivate cu lubeniţă şi pepeni galbeni. An de an. Unii mai buni, alţii îndoielnici, cum s-a întâmplat în urmă cu doi ani când grindina abătută în debutul lunii iunie a făcut ravagii. Localitate vie, plină de viaţă, cu o istorie încărcată, Dăbuleniul a ajuns vestit în ţară pentru brand-ul său: lubeniţa. Fructul miraculos, cu virtuţile sale tămăduitoare. Se trudeşte, cum spuneam, pe rupte, fără preget –producţia primului ciclu este obţinută în tunele protejate- într-o stare de perpetuă febrilitate. Se şi câştigă bani frumoşi, dar întreaga „aventură” a cultivatorului stă sub semnul hazardului până la deplina valorificare. Şi cum spuneam, uneori, se lăcrimează, cu încruntare, când grindina nu ocoleşte zona. Acum se vorbeşte îndreptăţit de amplasarea unor staţii anti-grindină şi la Dăbuleni, Călăraşi, Ostroveni, Daneţi şi Rojişte, studiile de fezabilitate şi întreaga documentaţie aferentă fiind avansate, tocmai în scopul alungării acestei spaime perpetue. Timp de mai bine de o lună şi jumătate, dacă nu chiar două, Dăbuleniul va trăi sub semnul lubeniţei de care i s-a dus vestea. Vor veni TIR-uri din toată ţara, dar şi din străinătate, se speră, pentru a prelua marfa. Cum poţi să descri nişte oameni teferi, care prin munca lor şi-au câştigat un renume, adăugând un plus de imagine Doljului? Aşa cum o fac vinurile Domeniul Coroanei de la Segarcea, cireşele şi merele de la Ghidici, legumele de la Poiana Mare şi Desa ş.a.m.d.. „Festivalul Lubeniţei” de la Dăbuleni a fost o sărbătoare cu mulţi invitaţi din comunele învecinate, de peste Dunăre (Oreahovo) un prilej de bucurie cumpătată, pentru că anul în curs, până acum, s-a dovedit unul normal, în acest petec de rai, unde mirosul nemuritor al grâului dat în pârg şi al pelinului crud sunt mai presus de orice. Dăbuleniul e durerea şi dragostea de mătase a localnicilor. O santinelă a speranţei noastre, la spaimele cu care suntem ameninţaţi.
