S-au strâns juveţii, fără noutăţi

0
271

Lotul Ştiinţei a efectuat vizita medicală, iar astăzi pleacă spre cantonamentul din Austria, via Milano

Lotul CS Universitatea Craiova s-a reunit ieri, cu ocazia vizitei medicale, la Policlinica pentru Sportivi din Craiova. Nu au existat noutăţi, doar câţiva juniori aduşi de la echipa a doua. Internaţionalii Mitriţă, Băluţă şi Bancu au primit câteva zile în plus de vacanţă şi vor face joncţiunea cu coechipierii pe 24 iunie, în Austria, unde lotul Ştiinţei se va afla în cantonament, de mâine şi până pe 6 iulie. Au mai lipsit: Calancea, Mitrovic, Rossi şi Bic, care s-ar putea despărţi de echipa din Bănie. Lotul prezent la reunire: L. Popescu, Dică, Preduţ (portari), R. Popa, Tiago Ferreira, Briceag, Dimitrov, Martic, Gardoş, Puţaru, Borţa, Juncu (fundaşi), Mateiu, Zlatinski, Bârzan, M. Şerban (mijlocaşi) Mitriţă, Glavina, Burlacu, Bărbuţ, Mihăilă, Baicu, Markovic (atacanţi). Delegaţia alb-albastră va decola astăzi de pe Aeroportul Internaţional Craiova cu destinaţia Milano, urmând ca de acolo să se deplaseze cu autocarul până la Hall in Tirol. Ca şi anul trecut, băieţii lui Devis Mangia vor fi cantonaţi la ParkHotel Hall din Tirol, zonă în care vor disputa şi câteva meciuri amicale. Campionatul începe pe 21 iulie, dar CS Universitatea Craiova începe sezonul cu o săptămână mai devreme decât majoritatea echipelor din Liga I, fiindcă pe 14 iulie, de la ora 20.30, are programată Supercupa României, cu CFR Cluj, pe arena „Ion Oblemenco”.

Gardoş: „Obiectivul este să mai aducem un trofeu”

La vizita medicală, Florin Gardoş a declarat: „Mi-am readus aminte cât de scurtă e vacanţa de vară în ţară, dar oricum eu nu-mi doresc vacanţă, vreau să fiu pe teren. Mă simt bine, nu mai simt vreo durere, îmi doresc să joc, atât la club, cât şi la naţională, dar am nevoie de continuitate. Sunt convins că vor mai veni jucători, dar oricum avem un lot bun. Primul obiectiv este să mai câştigăm un trofeu în acest sezon, vom vedea care. Am făcut oamenii fericiţi când am luat Cupa României şi ne dorim şi Supercupa. Ar fi frumos să luăm titlul, ar fi mai important decât să jucăm în grupele Europa League. Îmi doresc adversari accesibili în cupele europene, pentru a ajunge în grupe. La Mondiale ţin cu Serbia, am foşti colegi de la Southampton acolo. Sperăm să fim şi noi la un turneu final, acum naţionala trece printr-un moment bun, jucătorii au prins mare încredere de când Cosmin Contra este selecţioner. Îmi doresc să fiu la Belgrad în septembrie şi sunt convins că depinde doar de mine”.

Deşi are câteva zile de vacanţă în plus, Alex Mitriţă a venit să facă vizita medicală alături de colegi. A oferit şi câteva declaraţii: „Am venit să scap de vizita medicală, mai am 4 zile libere şi apoi plec în cantonament, unde sper să ne pregătim foarte bine. Stau bine cu greutatea, chiar am o jumătate de kilogram în minus. Ar fi un moment extraordinar să aducem Supercupa la Craiova, ar fi maximum ce am putea scoate din acest an. Ne trebuie în acest moment omogenitate, nu ştiu dacă vor mai veni jucători, dar în primul rând să rămână cei care sunt acum. Avem şanse şi la grupele Europa League şi la campionat. Vreau să jucăm cu o echipă bună în Europa, să ne măsurăm forţele, să vedem la ce nivel suntem. Când am venit din Italia nu mai aveam încredere în mine, echipa şi Mister m-au ajutat să ajung la acest nivel, să am asemenea cotă de transfer (2,5 miioane de euro pe transfermarkt, n.r.). Mă bucur foarte mult că sunt apreciat, că lumea mă iubeşte, dar trebuie să punem echipa mai presus de orice, de aprecierile individuale. Ţin cu Argentina la Mondiale, Messi e jucătorul meu favorit, dar m-au cam dezamăgit. Va fi un turneu final cu multe surprize. Serbia are un joc bazat pe forţă, au jucători puternici, dar dacă vom continua drumul început cu domnul Contra vom arăta foarte bine la meciul cu ei”.

Stoperul Renato Kelic a spus: „După ce am luat Cupa, lumea aşteaptă acum să câştigăm şi Supercupa şi titlul. Cred că avem echipă capabilă să câştige campionatul. Sunt bucuros pentru Croaţia mea că a câştigat primul meci la Mondiale, important este să treacă de grupe, apoi în faza knock-out se poate întâmpla orice. Am văzut ce a făcut Kalinic şi cred că antrenorul a reacţionat bine trimiţându-l acasă. Este jucător bun, dar echipa contează cel mai mult şi dacă nu-l sancţiona, puteau să mai apară astfel de momente, cu jucători nemulţumiţi. E un Mondial foarte bun, echipele mari nu se impun uşor”.

Gustavo: „Ne pregătim de Supercupă, campionat şi Europa League”

Brazilianul Gustavo a declarat: „Am petrecut vacanţa cu familia, în Brazilia, au fost foarte fericiţi să mă vadă după atâtea timp. Le-am dus şi 10 tricouri, toată familia e alb-albastră, a văzut finala Cupei pe internet şi a fost fericită. Mergem acum să ne pregătim pentru Supercupă, Europa League şi pentru campionat. Vedem cu cine vom pica în Europa League, dacă va fi vorba de Sevilla, vom merge să ne calificăm, aşa ne-am dorit şi anul trecut, cu AC Milan, dar nu am reuşit. Sunt fericit aici, cu echipa, cu clubul, cu oamenii, cu oraşul, mai am un an de contract şi vom vedea dacă voi prelungi. Brazilia a avut puţin ghinion în primul meci, dar sunt optimist şi cred că putem câştiga titlul mondial. Neymar şi Coutinho sunt jucători extraordinari, dar Neymar are ceva în plus”.

Alex Mateiu a declarat: „Sperăm la un an mai bun, dar tot pas cu pas vom lua totul. Jucăm acasă Supercupa şi sperăm să ne impunem. Ce e mai important este să fim sănătoşi şi să ne pregătim de primul meci, cu CFR Cluj. Este important să trecem mai departe şi în Europa League. Gardoş e un jucător valoros şi ne va aduce liniştea în apărare. La Mondiale nu am vreo favorită, vreau doar spectacol”. Tânărul portar Laurenţiu Popescu a spus: „Sper să mă pregătesc bine şi să am mai multe şanse să apăr. Ne dorim să aducem cât mai multe trofee la Craiova. Jucăm acasă Supercupa şi sperăm să câştigăm”.