Craiova: Incendiu la o locomotivă lichidat de pompierii ISU Dolj

0
367

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au anunțat că, aseară, în jurul orei 21.00, Detaşamentul 1 Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locomotivă electrică în Gara Craiova. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta în interiorul locomotivei la mase plastice. În urma incendiului a ars cablurile electrice din camera de înaltă tensiune. Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric (conductor electric defect). Locomotiva a fost trasă pe o linie secundară, astfel că traficul feroviar nu a fost afectat și nu s-au înregistrat victime.