”Manipulările trebuie să lase loc argumentelor raţionale şi preocupărilor pentru buna guvernare ”

0
398

ion cupa “Ca partid liberal modern, ALDE va căuta să promoveze întotdeauna în spaţiul public politici, decizii, proiecte care să fie inspirate de valori liberale şi democratice autentice. Și care să fie puse în slujba dezvoltării naţiunii române şi a creşterii calităţii vieţii tuturor cetăţenilor ei, indiferent de etnie sau religie”, susţine Ion Cupă, preşedintele ALDE Dolj.

Acesta a mai spus că actuala criză guvernamentală trebuie depăşită cât mai repede pentru a reintra într-un parcurs legitim din perspectiva votului dat în decembrie 2016. Prelungirea ei din varii motive va crea efecte total nedorite în plan  economic şi în planul imaginii externe.

“Cerem tuturor actorilor din spaţiul public, în special parlamentarilor PNL şi USR să renunţe la ideea de a câştiga capital politic prin manipularea unor frici colective, alimentând ideea falsă că ALDE, alături de PSD ”negociază interesul naţional sau integritatea României”.

Discuţiile cu UDMR, partid reprezentat în Parlamentul României nu au vizat nicio clipă şi nu vor viza compromisuri politice care să aducă atingere suveranităţii, integrităţii şi demnităţii naţiunii noastre.

ALDE apreciază că centenarul naţiunii române trebuie să găsească în armonie pe toţi cetăţenii ţării în cadrul statului naţional unitar român aşa cum este el consfinţit de actuala Constituţie a ţării”.