Felipe al VI-lea a devenit regele Spaniei

0
387


Felipe al VI-lea de Burbon (46 de ani) a devenit oficial, la miezul nopţii de miercuri spre joi (01.00, ora României), regele Spaniei, iar ieri a depus jurământul, în cursul unei ceremonii sobre. De aici încolo începe o misiune grea, constând în reînnoirea unei monarhii în căutare de legitimitate şi păstrarea unităţii naţionale, afectate de separatismul catalan. Modern şi cultivat, tânărul rege îi urmează la tron tatălui său, Juan Carlos, care a semnat decretul de abdicare miercuri seară, în cursul unei ceremonii solemne. Felipe moşteneşte o monarhie contestată, potrivit sondajelor, de unul din doi spanioli şi o ţară afectată de criză economică şi şomaj. Rămas popular în pofida discreditării tatălui său, el va trebui să răspundă multor speranţe. Festivităţile organizate ieri la Madrid, cu ocazia ceremoniei de proclamare a regelui Felipe al VI-lea, au început de dimineaţă, cu primul eveniment solemn: noul suveran a devenit comandant al forţelor armate spaniole, după ce regele Juan Carlos i-a impus fiului său banderola comandantului. După ce a depus jurământul în hemiciclul Congresului Deputaţilor şi a susţinut primul discurs în calitate de rege, Felipe a prezidat o paradă militară, Madridul întâmpinându-l pe noul rege cu mii de flori şi steaguri spaniol. Felipe şi nou regină Letizia, o fostă jurnalistă de 41 de ani, prima suverană spaniolă care nu are sânge regal, au traversat apoi Madridul în maşină, începând de la Congres până la Palatul Regal. Seara, Felipe a oferit o recepţiei la Palatul Regal, în prezenţa a 2.000 de invitaţi şi ambasadori străini, la care marele absent a fost chiar regele Juan Carlos, care nu a dorit să-şi eclipseze fiul într-o asemenea zi.