Învinşi de Elveţia (1-2) în primul meci de la Cupa Mondială, ecuadorienii sunt obligaţi să învingă naţionala statului Honduras pentru a mai spera la o calificare în optimile de finală. În acest sens, selecţionerul Reinaldo Rueda le-a cerut jucătorilor săi un plus de rigoare şi concentrare. Ecuador va trebui să dea, totodată, dovadă de creativitate în faţa unei naţionale a Hondurasului condusă de Luis Fernando Suárez, fost selecţioner al Ecuadorului.