Concert coral estival, pe esplanada Muzeului de Artă din Craiova

0
87

Un concert de bijuterii muzicale va fi prezentat astă-seară, începând cu ora 19.00, pe esplanada Muzeului de Artă din Craiova, de Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia”, condusă de Manuela Enache.

Programul cuprinde nu mai puțin de 20 de lucrări – compoziții de Giuseppe Verdi, Georges Bizet, P.I. Ceaikovski, Franz Schubert, Ludwig van Beethoven, dar și din repertoriul românesc, de Sabin Pautza, Dan Dediu, Gheorghe Danga ș.a. Concertul „Bijuterii corale” face parte din stagiunea estivală a Filarmonicii craiovene, iar în caz de vreme nefavorabilă se va desfăşura în sala instituției.

Totodată profesor de muzică în cadrul Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, Manuela Enache a urmat, în perioada 2004-2008, cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, specializarea Dirijat cor academic (clasa conf. univ. dr. Valentin Gruescu), urmând în paralel şi modulul instrumental de vioară (Adrian Buliga, conf. univ. dr. Florin Croitoru). Tot aici a absolvit, în 2010, cursurile de master (Stilistică dirijorală, specializarea Dirijat Cor academic), iar în perioada 2009-2010 a beneficiat de o bursă de studii în cadrul Birmingham Conservatoire (Marea Britanie).

Un alt concert al Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia”, de această dată avându-l dirijor pe Florian-George Zamfir, va avea loc sâmbătă, 28 iunie, de la ora 19.00, în Piața „Mihai Viteazul”. În program sunt incluse pagini muzicale de mare popularitate –  madrigale, Godspell, prelucrări de folclor.

În program:

Giuseppe Verdi: „Corul ţiganilor” din opera „Trubadurul”

Tim Blickhan: Et egredietur virga

Georges Bizet: Cor din „Arleziana”

John Kander (arr. Shaw Kirby): „And All That Jazz”

*** „A La Nanita Nana”

Iurij Falik: „Neznakomka”

Walter Donaldson: „My Blue Heaven”

Dan Dediu: Trinklied aus dem 16 Jahrhundert (Cântec de pahar din sec. XVI)

Sabin Pautza: „Jericho”

***  „Ciuleandra” (prelucrare de Constantin Rîpă)

*** „Ceae Shukarie”

Piotr Ilici Ceaikovski: Canţoneta napolitană

*** „O, Rise and Shine”

*** „Gloria” (Spiritual Song)

„Glorious Kingdom” (Spiritual Song, arr. W. Kelber)

„Kumbayah, My Lord” (Spiritual Song)

Gheorghe Danga: „Sârba-n căruţă”

Franz Schubert: „Der Tanz”

*** „My Lord, what a morning!”

Ludwig van Beethoven: „Oda bucuriei” din Simfonia a IX-a în Re minor, op. 125