Obama la Berlin, pe urmele lui J. F. K şi Reagan

0
347

Amintind de predecesorii săi, Barack Obama a ales Berlinul de Est, pentru a lăsa amprentele sale asupra istoriei. Discursul său, de mare reverberaţie, în spatele Porţii Brandeburg, scăldată de un soare strălucitor, unde germanii s-au adunat la 9 decembrie 1989, şi au făcut să cadă Zidul, şi să-şi câştige libertatea, a fost urmărit cu maximă atenţie. La 23 de ani de la căderea comunismului, capitala Germaniei reunificate a devenit tribuna ideală pentru a evoca provocările lumii de azi şi a cere căderea zidurilor care încă o despart. În 1987 preşedintele Ronald Reagan a provocat uimire când a lansat apelul său numărului unu sovietic: „domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid, deschideţi această poartă”. Şi istoria i-a dat dreptate. Miercuri după-amiază, Barack Obama a cerut întoarcerea definitivă a paginii războiului rece, prin reducerea arsenalului strategic nuclear american şi rus. Cu toate acestea el a fost extrem de atent, spre a nu repeta retorica „a la Reagan”, după ambianţa glacială care a dominat întâlnirea sa cu preşedintele rus Vladimir Putin, în cursul G8, de luni şi marţi, din Irlanda de Nord. „După o examinare profundă am decis că noi putem asigura securitatea Americii şi a aliaţilor noştri menţinând o forţă medie de descurajare, în condiţiile reducerii armelor strategice până la o treime, a spus el, în faţa celor 600 de invitaţi la Pariser Platz. Eu am intenţia de a căuta şi obţine reducerea negociată cu Rusia, pentru a depăşi poziţiile nucleare din războiul rece”. La 50 de ani după rostirea celebră a lui John F. Kennedy „ich bin ein Berliner”, actualul preşedinte american a spus că vrea să se inspire din spiritul Berlinului, unde oamenii şi-au luat destinul în mâini pentru a surmonta imensele obstacole. „Ich bin ein Berliner” este repetat de-a lungul anilor, a spus Obama, pentru a îndepărta orice adversitate. „Şi dacă ne uităm în sus, la preşedintele Kennedy, care ne-a chemat să facem ceea ce trebuia, atunci ne dăm seama că munca noastră nu este terminată”. Construind o punte între căderea zidului şi primăvara arabă, Obama a menţionat priorităţile sale: libertatea, combaterea sărăciei, pacea în lume. „În timp ce noi rămânem vigilenţi la ameninţarea teroristă, trebuie să depăşim mentalitatea de război perpetuu în SUA şi asta implică eforturi mari pentru închiderea închisorii de la Guantanamo. Asta implică controlul utilizării noilor tehnologii, cum ar fi dronele şi căutarea bunului echilibru între securitate şi protecţia vieţii private”, a mai spus el. La conferinţa de presă cu cancelarul german Angela Merkel, Barack Obama a explicat pe larg programul „Prism” de supraveghere a internetului şi de utilizare a dronelor pentru urmărirea teroriştilor. Două subiecte extrem de sensibile în Germania, care rămâne marcată de de dictaturile nazistă şi comunistă. Pentru Obama libertatea nu poate fi durabilă decât în condiţii de pace. Motiv pentru care a chemat la luptă, împotriva tuturor formelor de intoleranţă, insistând asupra respectării egalităţii de drepturi pentru homosexuali. Referindu-se la criza din zona euro a cerut germanilor mai multă solidaritate cu ţările din sudul Europei, în special pentru soluţionarea problemei şomajului în rândul tinerilor. Preşedintele american a găsit tonul potrivit. Rămâne de văzut dacă va fi în măsură să-şi concretizeze promisiunile.