Barack Obama avertizează asupra riscului unei generaţii pierdute a tinerilor

0
315
Barack Obama

Barack Obama a poposit ieri, pentru 24 de ore, la Berlin, în prima sa vizită în Germania în calitate de preşedinte, în cadrul căreia s-a întâlnit cu cancelarul Angela Merkel şi alţi oficiali guvernamentali şi a susţinut un important discurs în aer liber, la Poarta Brandenburg, relatează AFP şi AP. Acompaniat de soţia sa Michelle şi de cele două fiice, preşedintele SUA a venit din Irlanda de Nord, unde a participat la summitul G8. Această vizită are loc la aproape 50 de ani de la celebrul discurs despre Războiul Rece al lui John F. Kennedy la Berlin. Peste 7.000 de poliţişti şi militari au fost mobilizaţi, iar sectorul unde era cazată familia prezidenţială arăta ca o fortăreaţă. Vizita va fi cu siguranţă comparată cu cea din 2008, când Obama era candidat în alegerile pentru Casa Albă şi a avut atunci parte de o primire ca pentru un star rock, 200.000 de persoane adunându-se la Columna Victoriei pentru a-i asculta discursul. Preşedintele american a cerut schimbarea abordării în ceea ce priveşte creşterea alarmantă a şomajului în rândul tinerilor, pentru a evita apariţia unei „generaţii pierdute”, un mesaj evident adresat europenilor şi în special cancelarului Angela Merkel, scrie AFP. „Nu trebuie să pierdem din vedere obiectivul final, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor”, a spus Obama, într-o conferinţă comună cu Angela Merkel. „Şi, spre exemplu, când somajul în rândul tinerilor creşte puternic, trebuie să modificăm abordarea, pentru ca o întreagă generaţie să nu fie pierdută”. Şomajul în rândul tinerilor este un flagel în toată Europa de Sud, în condiţiile în care numeroase ţări aplică politici drastice de reducere a deficitelor. Accentul pe consolidarea bugetară este o cerinţă a Germaniei, pe care cancelarul a repetat-o ieri, „pentru a nu ne construi prosperitatea pe spatele generaţiilor viitoare”. Dar aceasta a insistat, la fel cum a făcut-o în mai multe rânduri în ultimele luni, asupra importanţei creşterii economice. „Toţi dorim acelaşi lucru”, a adăugat Obama, în special „creştere economică, locuri de muncă din care să putem trăi”.