Fostul procuror de la Parchetul Tribunalului Ilfov, Maximilian Bălăşescu, a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, iar Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu au primit câte 4 ani de închisoare cu executare. De asemenea, instanţa a menţinut măsura arestării preventive în cazul celor trei. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la instanţa supremă. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna ianuarie 2012, procurorul Bălăşescu, cu ajutorul lui Cristian Marian Ene şi Marian Simirianu, a pretins de la un denunţător, cu titlu de mită, „un folos reprezentând o sumă de bani care, iniţial, nu a fost particularizată, urmând ca Ene Cristian Marian şi Simirianu Marian să stabilească cu denunţătorul suma exactă”. Denunţătorul era cercetat pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave într-un dosar penal aflat în instrumentarea procurorului Bălăşescu. Din probele administrate a rezultat că, din suma totală de 300.000 de euro pretinsă de cei doi, lui Bălăşescu îi reveneau 50.000 de euro.
Acasă Actualitate Actualitate internă Fostul procuror Bălăşescu, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare