Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a lansat în premieră Programul de fertilizare in vitro şi transfer embrionar. Începând cu data de 15 iunie a.c., persoanele interesate pot să-şi depună documentaţia necesară la unităţile sanitare care se regăsesc pe lista acceptată de autorităţi. Până în prezent însă nici o clinică din judeţul Dolj nu a fost inclusă în programul derulat la nivel naţional.
Cuplurile din Craiova care doresc să beneficieze de acest program trebuie să se adreseze direct unităţilor sanitare din alte oraşe, selectate de Ministerul Sănătăţii. Două dintre acestea sunt instituţii de Sănătate publice – Spitalul de Obstetrică Ginecologie „Prof. dr. Panait Sârbu” din Bucureşti şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca –, restul fiind unităţi private din Timişoara, Braşov, Sibiu şi Bucureşti. Până acum, şase clinici au fost alese dintr-un total de 16 care au accesat programul, însă reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat că lista rămâne deschisă. Nu există o dată-limită, dar analiza dosarelor se face în ordinea depunerii. Unităţile care nu au îndeplinit toţi indicatorii solicitaţi îşi pot completa dosarul şi pot intra în program, bineînţeles în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie.
Buget de patru milioane de lei
Statul român pune la dispoziţie pentru acest program patru milioane de lei. Mai exact, Ministerul Sănătăţii va susţine din punct de vedere financiar o singură procedură de fertilizare in vitro în valoare de 6.150 de lei pentru un cuplu, însă numai dacă fertilizarea va fi urmată de naştere. Calculele autorităţilor arată că anul acesta ar urma să beneficieze de program aproximativ 800 de cupluri. În România, numai anul trecut au apelat la procedura de fertilizare in vitro 750 de cupluri. Şi la nivel european astfel de programe sunt tot mai agreate, beneficiind de finanţare din partea statelor. În afară de Elveţia, Polonia şi Irlanda, toate ţările europene alocă bani pentru procedurile de reproducere asistată. Marea Britanie, de exemplu, compensează câte o procedură. În prezent, în Danemarca peste 4% din copii se nasc în urma acestor proceduri. În ţările scandinave acest procent trece de 3%, iar în Germania, Franţa, Marea Britanie şi Italia procentul variază între 1-1,7%, în timp ce în Ungaria acesta este sub 1%. De altfel, după cum declară specialiştii, rata de succes în Europa a acestor proceduri este de 33-35 procente.
DSP Dolj îi îndrumă pe cei interesaţi către clinicile care au intrat în program
La sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, mai multe persoane s-au interesat, zilele trecute, în legătură cu documentaţia necesară pentru a intra în acest program. Reprezentanţii DSP Dolj le-au explicat încă că toate actele trebuie depuse direct la clinicile care au fost acceptate de Ministerul Sănătăţii.
Înainte de toate trebuie să îndeplinească o serie de criterii: să fie cuplu infertil, cuplul să fie căsătorit de cel puţin doi ani, cel puţin unul dintre membrii cuplului să aibă cetăţenie română, cu domiciliul stabil în România, iar cel puţin unul dintre ei să aibă calitatea de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate de cel puţin doi ani. Niciunul dintre membrii cuplului nu trebuie să aibă copil în viaţă, iar vârsta femeii trebuie să fie cuprinsă între 24 şi 40 de ani. Nu în ultimul rând, o condiţie este aceea ca indexul de masă corporală al femeii să aibă valori cuprinse între 20-30.
„Cei interesaţi trebuie să meargă la unităţile sanitare care s-au înscris în proiect. Ministerul Sănătăţii, printr-un ordin care a intrat în vigoare la începutul acestei luni, a aprobat desfăşurarea programului de fertilizare in vitro. În prima etapă, unităţile sanitare care efectuează această fertilizare in vitro au trebuit să-şi depună documentaţia necesară. Aceste clinici vor derula programul cu finanţare de la Ministerul Sănătăţii. În jur de 1.500-2.000 de euro vor fi alocaţi pentru fiecare cuplu. La noi au venit să se informeze două cupluri, însă documentaţia se depune la aceste unităţi”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.