Valery Giscard d’Estaing acuzat de agresiune sexuală de o jurnalistă germană

0
592

Jurnalista Ann-Kathrine Stracke (37 ani) susţine că ex-preşedintele francez în vârstă de… 94 ani, i-ar fi pus mâna în mai multe rânduri pe fese, în cursul unui interviu, la 18 decembrie 2018. Ea ar fi depus plângere la Parchetul din Paris. Potrivit Le Monde şi Suddeutsche Zeitung, care au avut acces la respectiva plângere, ea afirmă că faptele s-au derulat în biroul ex-preşedintelui francez care a acordat un interviu pentru canalul german WDR, prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la naşterea ex-cancelarului federal Helmut Schmidt (1918-2015). În cursul dialogului, jurnalista a solicitat o fotografie cu fostul şef de stat, acum membru al Consiliului Constituţional, care ar fi acceptat dar i-ar fi pus mâna pe fese. La 23 mai 2019, jurnalista menţionată i-ar fi adresat o scrisoare, pe adreasa cabinetului său, fostului şef de stat. Ann-Kathrine Stracke nu s-a decis dacă se va prezenta în faţa Justiţiei, dar mişcarea MeToo i-a cerut să facă acest lucru, fiindcă este important pentru societate… acest subiect. Care pare totuşi neverosimil. De altfel contestat şi de şeful de cabinet al fostului preşedinte francez