Liga Campionilor: Întâlniri unice din optimile de finală, potrivit cotidianului spaniol AS

0
499

Liga Campionilor ar putea continua într-un format inedit. Un grup de lucru compus din reprezentanţii UEFA, ECA (sindicatul cluburilor europene), cluburile şi ligile europene reflectă asupra ideii unui nou format în meciurile care au mai rămas de disputat. În discuţie nu se află cele patru optimi de finală (retur) care mai trebuie să se dispute (Juventus – Lyon, Manchester City – Real Madrid, Bayern – Chelsea şi Barcelona – Napoli), ci sferturile de finală şi semifinalele competiţiei. Se discută asupra unui Final-Four la Istanbul, partidele disputându-se într-o singură manşă. Proiectul prevede reluarea competiţiilor europene la 6 august pentru Liga Europa şi 8 august pentru Liga Campionilor. Apropiatul Comitet Executiv al UEFA, iniţial prevăzut la 27 mai, dar amânat pentru 17 iunie va finaliza calendarul competitiv.