SCMU Craiova a încheiat pe 8 campionatul de baschet

0
421

După ce FR de Handbal a anunţat îngheţarea sezonului, fără desemnarea campioanelor, cu clasamentele din momentul întreruperii, aceeaşi decizia a luat-o şi FR de Baschet. Astfel, în urma acestor hotărâri, la handbal, SCM Craiova a terminat pe locul 9, iar la baschet formaţia municipalităţii din Bănie s-a clasat pe poziţia a opta. Băieţii antrenaţi de Aco Todorov erau pe locul 2 în grupa a doua valorică, când s-a întrerupt campionatul. Frustrarea este mare pentru echipa de handbal, care avea potenţial şi program care-i permiteau să urce, în schimb la baschet mai mult de un loc nu putea fi câştigat.

Liderul LNMB, U Banca Transilvania Cluj, ar urma să joace în Basketball Champions League, iar echipele de pe locurile 2-3, CSM Oradea şi CSU Sibiu, vor evolua în FIBA Europe Cup.

La feminin, pe primul loc era Sepsi Sfântu Gheorghe, urmată de CSM Satu Mare şi ICIM Arad. Sepsi va avea cu siguranţă drept de înscriere în FIBA EuroCup.