Ateliere de reciclare creativă pentru elevi

0
507

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” în colaborare cu SC Salubritate Craiova SRL vor organiza miercuri, 29 mai 2019, începând cu ora 12.00, o serie de ateliere de reciclare creativă, sub genericul „Semne de verde”, pentru elevii din ciclul primar. Acestea se vor desfășura în Sala „Marin Sorescu” a bibliotecii, sub coordonarea Cristinei Ghenea, specialist relații publice în cadrul SC Salubritate Craiova SRL. În cadrul atelierelor vor fi confecționate, din carton colorat, semne de carte având ca temă protejarea mediului înconjurător, care, apoi, vor fi oferite utilizatorilor Bibliotecii Județene. Înscrierile se desfășoară în perioada 13-24 mai 2019, la sediul instituției, din strada „Mihail Kogălniceanu” nr. 9, sau la numărul de telefon 0251.532.267, interior 110.