Eugen Negrici a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova

0
84

Criticul şi teoreticianul literar Eugen Negrici, atât de respectat de profesorii de la Litere, mulţi dintre ei avându-l drept mentor, a primit, joi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova. Ceremonia în sine, cu simbolistica sa, şi mesajele îndreptăţit nostalgice ale universitarilor l-au emoţionat vizibil pe distinsul cărturar, care, cu o sinceritate debordantă, şi-a permis el însuşi un proces al memoriei. Eugen Negrici şi-a amintit de casa părintească şi de bunicii săi, de propriii profesori, oameni importanţi care i-au influenţat destinul, iar francheţea şi generozitatea detaliilor, unele atingând intimitatea, au cucerit încă o dată conştiinţele studenţilor, care, la final, s-au ridicat în picioare şi şi-au aplaudat, la scenă deschisă, profesorul.

SONY DSC
SONY DSC

Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova profesorului Eugen Negrici s-a desfăşurat într-o atmosferă aparte. Deşi s-a respectat întrutotul rigoarea scenariului, datorită sentimentului de bucurie cu care universitarii craioveni l-au întâmpinat pe marele profesor, ceremonia a fost resimţită ca între prieteni, „intimă” cum perfect a descris-o prorectorul Nicolae Panea: „Profesorul Eugen Negrici este unul dintre cei care au contribuit la ţinerea în viaţă a Facultăţii de Litere, astfel încât astăzi Universitatea din Craiova poate să aniverseze cei 70 de ani în integritate fericită. Acesta este un moment pentru care decernarea de astăzi este o decernare intimă, care priveşte istoria Universităţii din Craiova”. Profesorul Gabriel Coşoveanu a evocat apoi personalitatea „cărturarului” Eugen Negrici, pe care l-a portretizat astfel: „Singurul său concurent, în această arenă a confruntării de idei, este doar el însuşi”.

„Sunt fericit că sunt aici, în aceste zile”

Vădit emoţionat de căldura mesajelor, profesorul Eugen Negrici s-a adresat audienţei cu un discurs spiritual, sincer. Pornind de la noul statut, de Doctor Honoris Causa, Eugen Negrici a mărturisit că titlul îl plasează cumva în „postumitate” şi îi permite să abordeze un ton mai relaxat.”Sunt de-al casei, cum s-ar zice, toată tinereţea mea a fost aici. M-am căsătorit cu soţia mea, colegă de facultate, profesoară la Liceul Buzeşti, aici am făcut copilul, aici am început viaţa universitară, întâi la Institutul Pedagogic şi apoi la Universitatea, reînfiinţată în 1967. Sunt fericit că sunt aici, în aceste zile (…)”, s-a adresat, în deschidere, deopotrivă profesorilor şi studenţilor aflaţi în Sala Albastră a Universităţii, unde s-a desfăşurat ceremonia de decernare a înaltului titlu universitar.

Amintirile unui licean

De altfel, întreg discursul profesorului Eugen Negrici a fost punctat cu multe amintiri preţioase, legate de famila şi profesorii pe care i-a avut. Și-a amintit, de pildă, că, în facultate, colegii de grupă îl numeam „doctor holis causa”, fiindcă stătea pe hol, fiind remarcat ca un tânăr cuminte, în general. „Eram un tânăr de 17 ani, venit dintr-un liceu de băieţi, pentru mine fetele erau o apariţie bizară. Când eram la Râmnicu-Vâlcea, când trecea o fată la 100 de metri şi noi eram într-un grup în care vorbeam prostioarele vremii, dintr-odată trecea un curent prin sufletul nostru: pentru că trecuse o fată. Ele erau la liceul de fete, noi la liceul de băieţi. Poate nu era rău, aş zice că – dacă aş fi director sau ministru – ne-am reîntoarce la sistemul când fetele erau separate de băieţi pentru că exista o pasiune secretă, o dorinţă de reîntâlnire. Aşa, stând unii lângă alţii, trăgându-se de fuste şi văzându-şi fiecare defectele, totul cade în dezagreabil şi mizerie. Aşa era o relaţie umană subtilă şi interesantă între noi”, a oferit Eugen Negrici studenţilor şi cititorilor săi un crâmpei preţios, prin ineditul său, din tinereţe.

Biblioteca din casa bunicilor

Profesorul Negrici şi-a amintit apoi de bunicii săi. Pe bunica a descris-o astfel: „soţie de preot, înţeleaptă, deşteaptă, iute la minte, a căsătorit 12 fete sărace, era fiica unui boier vâlcean care a construit cinci biserici, deci păcatele mele sunt iertate dinainte”, iar pe bunicul – un preot elegant. „În casa aceea părintească a fost de multe ori Iorga, au avut o bibliotecă fabuloasă pe care au ars-o, după moartea bunicului, în 1945, au ars-o servitorii rămasşi în casa însigurată pentru că nu aveau lemne de foc. O bibliotecă în care au mai rămas trei-patru cărţi, să zic, dar care toate îmi vorbesc de profunzimea selecţiei şi de faptul că era, într-adevăr, un intelectual”, a rememorat Eugen Negrici.

Un elogiu adus profesorului Alexandru Piru

Plecând de la uitare şi eseul pe care se pregăteşte să-l scrie pe această temă, profesorul Eugen Negrici şi-a amintit apoi de profesorii care l-au format: profesorul Vega de la Râmnicu-Vâlcea, „un extraordinar latinist”, profesorul Boris Cazacu „care m-a selectat pe mine, după un examen cu 18 bilete ca să îmi dea nota 10” şi, bineînţeles, de profesorul Alexandru Piru, care, înainte de toate, „era un om bun”. După ce a povestit cum l-a întâlnit la Facultatea de Filologie de la Bucureşti şi cum i-a influenţat destinul mai târziu, datorită erudiţiei sale, Eugen Negrici a propus conducerii Universităţii din Craiova să se gândească la omagierea acestuia, în 2017 împlinindu-se 100 de ani de la naşterea sa. „Domnilor, nu credeţi că ar trebui să facem un an Piru la Craiova? Acest om a întemeiat intelectualmente această instituţie. Propun conducerii Universităţii să ia în seamă propunerea mea”. Încheindu-şi discursul cu această lecţie de generozitate, teoreticianul şi criticul literar, Eugen Negrici şi-a apropiat şi mai mult studenţii şi publicul care-l citeşte, întreaga sală ridicându-se în picioare pentru a-l aplauda pentru mesajul său, ca şi pentru întreaga sa activitate.