Nu a fost ieşită din comun conferinţa de presă, de luni seara, de la Palatul Cotroceni, a preşedintentului Klaus Iohannis. Dar nici lipsită de disponibilitatea acestuia de a răspunde la întrebările puse, atât cât a găsit de cuviinţă. Oarecum surprinzător, dacă întrebările jurnaliştilor s-au dovedit, în bună măsură, relativ fade, lipsite de consistenţă şi adecvare, anumite precizări ale lui Klaus Iohannis, în preambul, şi apoi răspunsurile date meritau comentarii in extenso, ceea ce nu s-a mai întâmplat. A spus, între altele, preşedintele Klaus Iohannis că a atacat la CCR Legea incompatibilităţilor (n.r. 161/2003), o lege care a făcut nenumărate victime printre aleşii locali. Ca fost primar de mare municipiu, câteva mandate succesive, Klaus Iohannis, probabil după consultarea cu consilierii de specialitate, a sugerat că are îndoieli asupra constituţionalităţii unor articole. Un plus de argumentare era binevenit, mai ales că, aşa cum menţionam, domnia sa provine din zona administraţiei publice locale. Ceea ce nu s-a înţeles deplin a fost însă afirmaţia conform căreia „incompatibilităţile trebuie clarificate după o discuţie publică”. Probabil în Parlament, fiindcă acolo se fac legile. Despre modificările Legii administraţiei publice locale şi Legii privind statutul aleşilor locali, nu se mai ştie a câta oară, preşedintele ţării s-a declarat de acord cu cele adoptate, deşi cu titlul de opinie separată a menţionat că „nu sunt perfecte”. Oricum, alegerea primarului dintr-un singur tur şi desemnarea indirectă a preşedinţilor consiliilor judeţene, cum s-a votat în Parlament, a fost îmbrăţişată de preşedinte. Omiţându-se faptul că, totuşi, consiliul judeţean avea o dublă natură: de autoritate a autonomiei judeţene şi de autoritate a administraţiei publice judeţene. De acord s-a declarat şi cu legea partidelor politice, cu noile modificări care inserează „noţiunea de partid local”, suficient fiind numărul de trei fondatori. Ceea ce nu înseamnă altceva decât stimularea fenomenului de devalorizare a partidelor politice. Dacă se poate democraţie fără partide politice consolidate, cu reprezentativitate, încă nu am auzit. O întrebare relativ oportună, dar formulată simplist, decuplată de la recomandarea expresă din 13 mai a.c. a Comisiei Europene, „dacă România va accepta imigraţi”, a primit un răspuns evaziv, deşi chestiunea suscită aprinse dezbateri la nivelul ţărilor membre UE. Marea Britanie, Ungaria, Polonia şi Franţa se opun cotelor de imigranţi şi încă nu se anticipează o soluţie ideală care să întrunească sufragiul unanim. Spre exasperarea Înalului Comisariat pentru Refugiaţi, care a cerut Uniunii Europene azil pentru 20.000 de persoane, în următorii doi ani. În săptămânile viitoare, la nivelul miniştrilor de interne din UE, şi apoi la summit-ul şefilor de stat şi guvern, de la Bruxelles, din 30 iunie, se va deşluşi mai clar o linie de conduită. Impregnată cu multe întrebări, cu iz de tabloid, conferinţa de presă de la Cotroceni a oferit prilejul unor clarificări jurnalistice la multe probleme actuale. Ocazia a existat, şi dacă nu a fost fructificată cum se cuvenea, asta este o altă discuţie.
