Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa – cetăţean de onoare al comunei Ghidici

0
372
Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a primit, sâmbătă, titlul de cetățean de onoare al comunei Ghidici, distincția fiindu-i înmânată de primarul Constantin Tache în cadrul manifestărilor prilejuite de zilele comunei. „În urmă cu două zile am primit din partea oficialităților din Ghidici titlul de cetățean de onoare al comunei. Este o cinste pe care aleșii comunei mi-o fac și este, dacă vreți, și o recunoaștere a lucrurilor bune pe care le-am făcut împreună cu autoritățile locale de la Ghidici. Este o comună cu oameni gospodari care, în ultimii ani, a început să se dezvolte din ce în ce mai bine. Evoluția comunei este strâns legată de Constantin Tache, un primar cu totul special, și de echipa sa de la primărie – viceprimar și consilieri locali. De foarte mulți ani mă cunosc cu domnul primar Contantin Tache de care mă simt foarte apropiat și alături de care am reușit să realizăm câteva lucruri importante pentru locuitorii comunei. Consiliul Județean Dolj și eu personal am fost alături de comuna Ghidici oferind tot sprijinul necesar pentru obținerea de fonduri europene în vederea modernizării infrastructurii de drumuri sau pentru introducerea de apă și canalizare. Constantin Tache este un primar dedicat comunității, cu sufletul pentru Ghidici, iar mie îmi face plăcere să pot ajuta un astfel de om care știe și poate să facă ceva pentru oamenii care l-au ales. Doresc să le mulțumesc ghidicienilor pentru onoarea pe care mi-o fac de a mă considera un apropiat al acestei comunități, un om strâns legat de primarul Tache și de echipa sa și foarte conectat la problemele cu care se confruntă comuna”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.