Până în prezent, 448 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

0
550

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 299 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 803 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 448 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.787  persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.834.677 de lei.