Băileştenii îl sărbătoresc în mod deosebit pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

0
410

Printre numeroasele instituţii, cetăţi şi chiar ţări care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, se numără şi municipiul Băileşti din sudul judeţului Dolj.

După cum a precizat părintele protopop Cătălin Neacşu, de la Protoieria Băileşti, manifestările închinate Sfântului Ocrotitor vor debuta încă de duminică, 22 aprilie, cu o procesiune ce va avea ca punct de plecare Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, după săvârşirea Vecerniei unită cu Litia. Astfel, în jurul orei 11.00, clericii şi credincioşii, având în frunte icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, vor porni pe străzile centrale ale urbei, procesiunea urmând să se încheie tot la Biserica „Sfinţii Apostoli”. Sunt aşteptaţi, alături de clerici şi credincioşi, reprezentanţii autorităţilor publice locale, precum şi elevii şi profesorii de la şcolile din oraş.

Potrivit pr. Gheorghe Cioiu, din cadrul Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei, manifestările vor culmina luni, 23 aprilie, în ziua de prăznuire, cu Sfânta Liturghie ce va fi săvârşită de către toţi preoţii oraşului, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Spitalul Municipal din Băileşti.