De ieri, trotuarele din centrul Craiovei au început să fie tranzitate de mii de elevi. Fenomenul poate fi definit ca unul cu impact social, întrucât atmosferă cotidiană a urbei noastre pierde din conservatorism şi trece la un dinamism mercantil, dar mai puţin educaţional. Grupuri de şcolari, din clasele primare şi nu numai, sub supravegherea, uneori, iritată a cadrelor didactice, obligate să fie cu ochii-n patru, într-un trafic sufocant, au dat nota de originalitate unei zile ce se anunţa a fi la fel de anostă. Ceea ce s-ar fi putut obţine din programul „Şcoala altfel” s-a transformat, ca şi în anii anteriori, într-o banală mişcare migratorie de elevi. Evident, pe banii părinţilor, estimându-se la 100 lei suma necesară pentru „atacurile” culturale impuse, „de comun acord”, de conducerile instituţiilor de învăţământ în cârdăşie cu platitudinea părintească.
Marţi, o zi săracă în razele solare, dar bogată în trafic pietonal. Grupuri de zeci de elevi au luat la pas centrul Craiovei, în cadrul programului „Săptămâna Şcoala altfel”. Intenţia Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a oferi elevilor o şansă în plus pentru a se dezvolta a sucombat în faşă, aşa cum se tot întâmplă de ceva ani încoace. Nota nr. 156 din 7 martie a.c., emisă de ISJ Dolj către toate unităţile de învăţământ din Craiova şi judeţ, prevede că săptămâna 18-22 aprilie a.c. va fi dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit „Şcoala altfel: Să ştii mai mult, să fii mai bun!”.
Şcoala, proptă financiară pentru unele instituţii
Ce puteau să facă educatorii, învăţătorii, profesorii cu aceste mii de suflete nevinovate, ce le au în păstorire câteva ore pe zi? Foarte simplu. Le-au comunicat că începe migraţia temporară spre instituţiile de cultură şi ştiinţă din Craiova. Greşim profund dacă ne-am închipui că deranjul ar fi gratuit. Din contră! Ieri, aceleaşi clase primare ce au vizitat Muzeul de Artă au coborât pe strada „Popa Şapcă”, spre Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei. Fireşte, costul a fost, în medie, de 7 lei/elev, la intrarea în fiecare astfel de instituţie. Am numărat, într-un interval scurt, o tranşă de peste 120 de elevi în curtea Muzeului de Artă din Craiova şi, dacă facem un calcul sumar, ajungem la sume considerabile. Sunt bani ce ies din buzunarele părinţilor şi merg acolo unde cultura este din ce în ce mai puţin atractivă. O infuzie de fonduri, că aşa e frumos! Nu trebuie să facă copilul meu notă discordantă faţă de restul clasei, îşi spun mulţi dintre părinţi. Care, mulţi dintre ei, cumpără alimentele pe caiet, cum bine ştim în comunele doljene. Dar docilitatea e la ea acasă şi trebuie să fim cu turma.
Nici comercianţilor de tot felul din Craiova nu le-au picat cu tronc cohortele de elevi. Mai mult ca sigur s-au vândut peste media zilnică covrigi, hamburgeri, îngheţate, sucuri. Înseşi terasele, de pe te miri unde, erau ticsite, ieri, de elevii mai „înnobilaţi” în experienţa de viaţă socială citadină.
Poate la anul… cade frunza!
Tot ieri, în jurul orei 13.00, în curtea Muzeului de Artă din Craiova era o mişcare grăbită de elevi încolonaţi. Unii intrau în clădire, alte zeci aşteptau, aliniate, comanda de ieşire din perimetru. Nimic nepotrivit până aici. Un mic amănunt, însă, ne loveşte în moalele capului. La intrarea în muzeu trona fluturat de vântul primăvăratic un mash publicitar, având aproape jumătate din înălţimea Palatului „Jean Mihail” – cel mai somptuos monument de arhitectură din Craiova – şi obturând complet intrarea sa principală. Imaginea, una apetisantă… O femeie cu sânii dezgoliţi, parcă „tunaţi” în chinurile mastopexiei, ce ne-o livrează zilnic mass-media şi, de la mijloc în jos, cu un contur în toată splendoarea anatomică acoperit superficial, dar care lăsa senzaţia că ceva, ceva se poate desluşi.
Absurdul tuturor celor implicaţi în procesul de culturalizare este de neimaginat. Privim imediat spre chipurile copiilor. Aflăm din vocea unei învăţătoare ce vârste au: „Clasa a III-a B, mergeţi spre ieşire!”. Aşadar, la nici 8-9 ani, aceste suflete primesc o porţie, am vrea să credem, de „nuditate educativă” involuntară. Suntem convinşi că, la anul, când mintea lor va fi contaminată şi mai mult cu subcultura ce ne înconjoară, unii dintre elevi o vor întreba pe „doamna”, dacă nu cumva a căzut… frunza! Că ar merita o revenire la Muzeul de Artă din Craiova.
Ieşiţi din Matrix şi acceptaţi că modelaţi Oameni!
În lumea învăţământul românesc, toate cadrele sunt obligate de un sistem tot mai autist să se îngroape în acte; să-şi publice cu orice preţ cărţi pentru a promova, deşi sunt copy-paste de pe internet; să bifeze sute şi sute de activităţi şcolare şi extraşcolare inutile elevilor; să solicite participarea activă a părinţilor în educaţia copiilor însumând în sarcina acestora bani, lucruri, nervi tocaţi.
Cum ne-am obişnuit, şi programul „Săptămâna Şcoala altfel” nu putea trece nebirocratizat. Concret, pentru că i se impune, ISJ Dolj, prin Nota mai sus-menţionată, anunţă un concurs judeţean ce se referă la activităţile din aceste zile. Va selecta, pentru etapa naţională, câte o singură activitate pentru fiecare din următoarele domenii educative: cultural, artistic, tehnic, ştiinţific, sportiv, cetăţenie democratică şi responsabilitate socială, educaţie pentru sănătate şi stil de viaţa sănătos, educaţie ecologică şi protecţia mediului, abilităţi de viaţă (inclusiv educaţie rutieră, reacţii corecte în caz de cutremur/incendiu etc.), consiliere şi orientare. Or, cum miile de elevi sunt plimbaţi cu autocarele, pe unde vor şi pe unde nu vor, ne mai întrebăm: cui foloseşte toată uzura asta fizică şi psihică!? Elevilor, în niciun caz!
Peştele de la cap…
În structura Ministerului Educaţiei funcţionează Direcţia Generală Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii. Ce titulatură sforăitoare! Când ţara scoate pe bandă rulantă, anual, zeci de mii de analfabeţi şi semianalfabeţi, se speră, pesemne, că se vor deştepta spre amurgul vieţii!? Din structura organizatorică a Direcţiei Generale Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii fac parte Direcţia Monitorizare şi Evaluare Educaţională şi Direcţia Programe şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii. Aceasta din urmă asigură, printre altele, şi cadrul pentru evaluarea instituţională şi asigurarea calităţii învăţământului preuniversitar. Poate că membrii comisiei ar trebui să privească mai atent la ceea ce se întâmplă în aceste zile şi vor lua câteva decizii. Dar prin care să nu umble, iarăşi, în buzunarele părinţilor, ci să schimbe din profunzime o practică căzută în derizoriu. Ar fi o dovadă de onestitate atunci când îşi ridică lefurile, oricum şi aşa prea mari, pentru ce calitate educaţională lasă “să transpire” odată cu rezultatele de la examenele naţionale.
