Deputaţii din Comisia juridică vor readucerea coroanei pe stema României

0
366

Deputaţii din Comisia juridică au adoptat, ieri, un proiect de lege care readuce corona pe capul acvilei din stema ţării şi impune obligativitatea ca până la 31 decembrie 2018, autorităţile publice să înlocuiască stemele şi sigiliile existente cu cele prevăzute de în lege. „Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta, încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschide, ţinând în cioc o cruce ortodoxă de aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan”, prevede proiectul de lege pentru modificarea legii nr. 102/1992 privind stema şi sigiliul statului, adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.

Proiectul de lege prevede că până la data de 31 decembrie 2018, an în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, autorităţile publice au obligaţia să înlocuiască stemele şi sigiliile existente în prezent cu noile modele ale acestora, potrivit dispoziţiilor legii. Iniţiatorii spun că simbolul coroanei reprezintă “independenţa, suveranitatea şi unitatea naţională”. „Până la data amintită, cele două modele de stemă a României, respectiv de sigiliu al statului se pot folosi în paralel”, potrivit sursei citate.

Deputaţii din Comisia juridică au adoptat şi un amendament potrivit căruia „monedele şi bancnotele emise de BNR anterior datei de 31 decembrie 2018 vor continua să circule şi după această dată, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stemă nouă”. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor este for decizional. Proiecul este semnat de 47 de parlamentari de la PSD, PNL, ALDE şi minorităţi.