Ziua Internaţională a Pământului, sărbătorită la Muzeul Olteniei

0
119

Populaţia Terrei se pregăteşte să celebreze zilele de 22 aprilie – declarată de ONU Ziua Internaţională a Pământului şi 22 mai – Ziua Mondială a Biodiversităţii. Manifestări speciale dedicate celor două evenimente sunt organizate în numeroase localităţi din 175 de ţări, în jurul ideii de a proteja mediul înconjurător, de a construi o lume mai bună, mai curată şi mai verde. În Craiova, Universitatea, Muzeul Olteniei şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj vor derula, în perioada 22 aprilie – 22 mai, o serie de activităţi prin care îşi propun să promoveze spiritul civic şi comportamentul ecologic.

Eveniment-simbol al responsabilităţii civice în protecţia mediului, Ziua Mondială a Pământului a fost iniţiată în 1970, de senatorul american Gaylor Nelson, cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care îl arăta faţă de mediu. Primul an a antrenat într-o acţiune de plantare de arbori şi curăţenie a mediului înconjurător 20 de milioane de cetăţeni americani, în majoritate tineri şi foarte tineri. După două decenii, în 1990, evenimentul a devenit internaţional, fiind sărbătorit în fiecare an în aproape toate ţările lumii, inclusiv în România.

La Craiova, festivitatea de deschidere a manifestărilor va avea loc luni, 22 aprilie, ora 14.30, la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei (strada „Popa Şapcă” nr. 8), în prezenţa reprezentanţilor Consiliului Judeţean Dolj, Primăriei, ai altor instituţii şi autorităţi locale implicate în gestionarea problemelor de mediu din regiune. În aceeaşi zi vor avea loc vernisajul expoziţiei „ECOART” – ediţia a II-a, ce cuprinde obiecte de artă realizate din materiale reciclabile, vizitarea expoziţiei permanente „Universul şi sistemul nostru solar” şi sesiunea de comunicări „Pentru un mediu mai curat”, la care şi-au anunţat participarea studenţi dela Universitatea din Craiova, cadre didactice, elevi.

Programul mai cuprinde o lecţie pentru iniţierea în astronomie şi radioastronomie susţinută în cadrul Planetariului de la Muzeul Olteniei, cu conectare la radiotelescopul Universităţii din Craiova (luni, 29 aprilie, ora 15.00), o masă rotundă şi o sesiune de comunicări pe teme de educaţie ecologică organizate de Asociaţia Fizicienilor Craioveni (vineri, 10 mai, ora 13.30), gala filmului de educaţie ecologică „Earth Day” (vineri, 17 mai, ora 13.30), o sesiune de comunicări ştiinţifice pe teme de mediu şi o serată culturală dedicată Zilei Mondiale a Biodiversităţii (miercuri, 22 mai, ora 19.00).

Grupurile de elevi, studenţi, cadre didactice şi alţi invitaţi la manifestările cuprinse în program vor beneficia de acces gratuit pentru vizitarea muzeului, după cum au precizat reprezentanţii instituţiei.

 

Şi Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, prin Secţia audio-video şi American Corner Craiova, va marca Ziua Internaţională a Pământului, luni,  22 aprilie. La ora 10.00,copii de la grupa mare, „Fluturaşii”, a Grădiniţei „Ethos” vor prezenta un program artistic intitulat „Lăsaţi Terra să trăiască”, însoţit de o expoziţie de colaje şi desene sub acelaşi generic. La ora 12.00, elevii claselor a IX-a C şi a X-a F de la Colegiul Naţional „Carol I” implicaţi în proiectul American Corner Craiova  „Împreună pentru un mediu mai curat” vor participa la o prezentare intitulată „Salvarea biodiversităţii prin conservarea habitatului natural al animalelor. Rezervaţiile naturale”. Cu acest prilej, tinerii vor afla lucruri interesante despre parcurile naţionale din SUA – printre primele rezervaţii naturale constituite în lume.