Încătuşaţi pentru furturi de componente de vagoane

0
361

În baza probelor strânse de poliţiştii de la Secţiei Regionale Poliţie Transporturi (SRPT) Craiova ca urmare a descinderilor făcute joi, două persoane au fost reţinute, iar ieri au fost arestate preventiv pe 29 de zile, pentru furt calificat în formă continuată. Unul dintre cei doi bărbați a mai fost condamnat la 10 ani de închisoare tot pentru furt de distribuitoare de la vagoane, fiind eliberat în august 2012, cu un rest de pedeapsă de 3 ani şi 10 luni. 

Reamintim că, joi dimineaţă, poliţiştii Secţiei Regionale Poliţie Transporturi (SRPT) Craiova au făcut şapte percheziţii la persoane suspectate de furturi de distribuitoare de aer de la vagoane de marfă. Potrivit oamenilor legii, era vorba despre un grup format din opt persoane, cu vârste cuprinse între 24 şi 40 de ani, şase din Craiova, una din Băileşti şi una din comuna Crasna, judeţul Gorj, care, în cursul anului 2012 şi începutul anului 2013, au sustras de la vagoane de marfă din toate judeţele aflate în competenţa SRPT Craiova (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Teleorman) peste 100 de distribuitoare de aer, prejudiciul cauzat Societăţii Naţionale Transport Feroviar de Marfă ridicându-se la aproximativ 800.000 de lei.

Mai multe persoane au fost ridicate pentru audieri, la una din percheziţii fiind descoperite şi recuperate patru distribuitoare furate, în valoare de 32.000 de lei, iar procurorul de caz a dispus reţinerea a două persoane. Este vorba despre Cosmin Albu, de 40 de ani, din Craiova, şi Filimon Boboc, de 56 de ani, din Bucureşti. Cei doi au fost prezentaţi, ieri după-amiază, Judecătoriei Craiova, care le-a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Bărbatul de 40 de ani este recidivist, în anul 2008 fiind condamnat la 10 ani de închisoare, tot în baza probelor administrate de poliţiştii SRPT Dolj şi tot pentru furt de distribuitoare de aer. Cosmin Albu a fost eliberat condiţionat în august 2012, cu un rest de pedeapsă de 3 ani şi 10 luni. I-a luat mai puţin de un an să ajungă înapoi, în spatele gratiilor.