„În lumea operetei”: „Marea Ducesă de Gerolstein”, de Offenbach

0
384

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” vă invită astăzi, 20 aprilie, ora 11.00, „În lumea operetei”. În Sala „Marin Sorescu” a instituţiei, şi în prezentarea prof. Maria Barbărasă, este difuzat spectacolul de operetă Marea Ducesă de Gerolstein”, pe muzica lui Jacques Offenbach şi un libret de Henri Meilhac şi Ludovic Halevy. Spectacolul a fost prezentat în anul 2004 la Teatrul Muzical din Paris-Chatelet, în regia lui Laurent Pelly şi François Roussillon şi sub bagheta dirijorală a lui Marc Minkowski. În distribuţie: Felicity Lott, Sandrine Piau, Yann Beuron, François Le Roux ş.a. Premiera operetei Marea Ducesă de Gerolstein” a avut loc la Theatre des Varietes din Paris,  la 12 aprilie 1867, iar acţiunea se petrece la începutul secolului al XVIII-lea, în tabăra armatei din Gerolstein. Considerat întemeietorul operetei moderne ca gen de sine stătător al teatrului muzical, Jacques Offenbach a compus peste o sută de asemenea lucrări – „Orfeu în Infern”, „Frumoasa Elena”, „Barbă Albastră”, „Viaţa pariziană”, „Pericola” –, ca şi opera „Povestirile lui Hoffman”, muzică de scenă, piese pentru violoncel etc.