Premiile UNITER: seară de gală pentru artiştii craioveni

0
510

Mai multe nume ale teatrului craiovean au răsunat, luni seara, în cadrul celei de-a XIX-a Gale a Premiilor UNITER. Organizat de Uniunea Teatrală din România, evenimentul s-a desfăşurat în studioul TVR 1, de unde a şi fost transmis în direct, şi l-a avut ca amfitrion pe actorul Ion Caramitru, preşedintele UNITER.

Astfel, meritele de excepţie ale actorului Ilie Gheorghe, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, au fost încununate cu Premiul pentru întreaga activitate. Inspirată opţiune a TVR 1 ca imediat după Gală să fie difuzată emisiunea „Nocturne” a Marianei Constantinescu, care l-a avut invitat pe inegalabilul interpret al Ionei soresciene, într-un reconfortant, pe alocuri sentimental dialog pe teme teatrale. De altfel, cunoscutul critic a fost, anul acesta, alături de Nicolae Manolescu şi Marian Popescu, membru al juriului Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2010”, câştigat de piesa „Labirint”, de Radu F. Alexandru.

Asociaţia Culturală „GAG” – reprezentată la festivitate de scenograful Eustaţiu Gregorian, teatrologul Adriana Teodorescu şi ec. Gusti Teodorescu – a fost răsplătită cu Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile. Mai precis, pentru Muzeul Păpuşilor, inaugurat, la începutul anului, la Casa Băniei. De asemenea, „Unde-i revolverul”, de Görgey Gábor, în regia şi scenografia lui Mircea Cornişteanu, director al Naţionalului craiovean, a câştigat Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV.

Totodată, un Premiu al Preşedintelui UNITER – acordat, cu titlu de diplomă de recunoştinţă, reprezentanţilor personalului de scenă din ţară, cu o activitate de peste 30 de ani în instituţiile teatrale de care aparţin – a ajuns la George Dulămea, regizor tehnic la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”.

Marile câştigătoare ale Galei Premiilor UNITER din acest an au fost teatrele din Cluj-Napoca şi Sibiu. Cel mai premiat a fost, de departe, spectacolul „Strigăte şi şoapte”, montat de Andrei Şerban la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, care şi-a adjudecat premiile pentru cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol şi cel mai bun actor în rol principal (Zsolt Bogdán).

Actorul Ilie Gheorghe – Premiul pentru întreaga activitate

Deşi au mai fost propuse ale 22 de nume ale teatrului românesc (Alexandru Repan, Anton Tauf, Bujor Macrin, Constantin Cojocaru, Constantin Popa, Costel Constantin, Damian Crâşmaru, Dionisie Vitcu, Eugen Ţugulea, Ion Abrudan, Matei Alexandru, Nae Lăzărescu, Nemes Levente, Petru Ciubotaru, Sergiu Tudose, Ştefan Radof, Traian Stănescu, Valentin Uritescu, Valeriu Dellakeza, Vasile Menzel, Vasile Muraru, Vladimir Jurăscu), cel al actorului craiovean Ilie Gheorghe a fost rostit când a venit vorba despre Premiul pentru întreaga activitate. Un nume care a făcut nu de puţine ori înconjurul ţării, răsunând totodată în numeroase festivaluri teatrale din lume, iar dovada stă în respectul şi admiraţia iubitorilor de teatru, în cele 27 de premii naţionale şi internaţionale şi în 120 de roluri interpretate…

La toate acestea s-a referit, în cadrul Galei UNITER, actorul Emil Boroghină, fost director al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, în prezent preşedinte al Festivalului Internaţional „Shakespeare”: «Cel care primeşte astăzi acest premiu pentru o viaţă închinată scenei este, cu siguranţă, unul dintre cei mai importanţi şi respectaţi actori din teatrul românesc. Dacă ni s-ar cere să încercăm o enumerare a marilor actori care au înnobilat scenele din provincie şi le-au dat strălucire, cu siguranţă mulţi dintre noi am începe cu numele său. Biografia sa artistică este impresionantă – Caţavencu, Ubu, Iona, Agamemnon, Theseu, Primarul din „Revizorul”, Harpagon, dar şi în spectacolele teatrelor din Vâlcea şi Sibiu, în „Decameronul” şi „Faust”, şi, nu în ultimul rând, în spectacolele de la Teatrul din Nottingham – Caliban în „Furtuna” şi de la Teatrul din Limoges. A avut şansa să lucreze cu mari regizori. Pentru el, ca şi pentru noi, cei de la Teatrul Naţional din Craiova, marea întâlnire cu Silviu Purcărete a fost una providenţială, fixându-i orbita artistică, plasându-l nu numai în galeria marilor actori români, ci în aceea a marilor actori europeni».

«Senatul îmi face o mare cinste acordându-mi acest premiu. Îl primesc, mă onorez a zice că-l merit şi vă mărturisesc că trăiesc cu o intensitate de nedescris bucuria acestei clipe, căreia îi spun precum Faust: „Opreşte-te, că prea frumoasă eşti!”», a rostit cu însufleţire Ilie Gheorghe, în aplauzele asistenţei.

 

Adriana Teodorescu

Asociaţia Culturală „GAG” – Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile

 

Prima şi unica expoziţie permanentă a teatrului de păpuşi românesc – o iniţiativă a Asociaţiei Culturale „GAG”, la care a achiesat Muzeului Olteniei, prin Secţia de Etnografie (Casa Băniei) – nu a rămas fără ecouri. Spaţiu al jocului şi al magiei, Muzeul Păpuşilor de la Craiova a fost inaugurat la începutul acestui an, fiind casă pentru zeci de păpuşi donate de teatre ori artişti independenţi din România, Ungaria şi Serbia.

Despre această „ambiţie” a craiovenilor a vorbit, în cadrul Galei UNITER, criticul de teatru Alis Georgescu, preşedintele Secţiei române a AICT – Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, iar Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile a fost ridicat de Adriana Teodorescu.

„Am emoţii, pentru că acum câteva luni eram la bormaşină şi la aracet şi nici prin gând nu mi-ar fi trecut vreodată că, în afară de a vedea la televizor această Gală, am putea să şi participăm şi – culmea! – să luăm şi un premiu. Dar iată că lucrurile se întâmplă pentru că probabil aşa trebuie să fie. Pentru că dacă n-ar fi prezenţii, trecuţii şi viitorii păpuşari, n-ar fi existat acest muzeu. N-ar fi existat dacă n-ar fi fost Casa Băniei, cea mai veche construcţie civilă din Craiova, şi un director care să zică „Da, ne place proiectul” – se numeşte Mihai Fifor şi este directorul Muzeului Olteniei din Craiova. Casa păpuşilor este, aşadar, la Craiova, la Casa Băniei, aşa că cine are păpuşi de donat… acolo le este locul. Vă felicităm pentru faptul că nu uitaţi că trebuie, din când în când, să mergem şi la teatrul de păpuşi. Nu este numai pentru copii şi nu este desuet…”, a spus Adriana Teodorescu în cadrul festivităţii de premiere.

Un Premiu special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile a primit, în cadrul Galei de luni seara, şi Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, pentru Teatru3 (Teatru La Cub).

 

"Unde-i revolverul?"

„Unde-i revolverul?”, în regia lui Mircea Cornişteanu – Cel mai bun spectacol de teatru TV

 

Pentru Cel mai bun spectacol de teatru TV nominalizate au fost, în acest an, „Întoarcerea la matcă” de George Astaloş (regia: Ion Gostin), „O întâmplare cu haz” de Carlo Goldoni (regia: Constantin Dicu) şi „Unde-i revolverul?” de Görgey Gábor (regia şi scenografia: Mircea Cornişteanu) – acesta din urmă fiind şi câştigător. Nominalizările au fost făcute de un juriu de selecţie alcătuit din criticii de teatru Andreea Dumitru, Doina Modola şi Ludmila Patlanjoglu, iar juriul final, care a decis câştigătorii dintre cei trei nominalizaţi pentru fiecare categorie, a fost format din Alexandru Berceanu – regizor, Maria Miu – scenograf, Ozana Oancea – actriţă, Ion Parhon – critic de teatru şi Sebastian Vlad Popa – critic de teatru.

Pe scena craioveană, „Unde-i revolverul?” (în traducerea lui Zeno Fodor, pe muzica lui Nicu Alifantis) a avut premiera pe data de 10 octombrie 2010, cu Sorin Leoveanu, Valer Dellakeza, Angel Rababoc, Marian Politic şi tânărul George Albert Costea în distribuţie. În varianta realizată la Televiziunea Română – unde a fost parte a proiectului Teatrul pentru toţi”, produs de Ruxandra Ţuchel şi Zoe Bălan), rolul lui George Albert Costea (K. Müller) i-a fost încredinţat actorului Horaţiu Mălăele.

Mircea Cornişteanu

„Mulţumesc Ruxandrei Ţuchel, care s-a zbătut mult ca teatrul de televiziune să reintre în drepturi, Zoei Bălan, cu nebunia ei pentru a le face artiştilor… mendrele, fostului preşedinte al Televiziunii Române Alexandru Sassu, care a acceptat ideea de a se relua teatrul de televiziune şi cred că n-a făcut rău. Şi anul trecut eram în faţa dumneavoastră, primind premiul pe care astăzi l-a luat Ilie Gheorghe – Premiul pentru întreaga activitate –, acum 20 de ani luam Premiul pentru cel mai bun spectacol, acum, iată, Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV… M-am gândit că şi la anul ar fi foarte potrivit pentru mine să mă aflu aici, dar cum anume? Cu toate eforturile pe care le-aş face, n-as putea să-i suflu Premiul Mecena doamnei Adamescu (n.r. – Carmen Palade Adamescu, preşedinte Unirea Shopping Centre), cu regia cred că mi-e cam greu să mai iau un premiu acum, la anii mei… O să m-apuc să scriu o piesă şi poate o să primesc premiul dat de Casa Regală (n.r. – Premiul pentru cea mai bună piesă românească – concurs desfăşurat de UNITER sub egida Casei Regale a României)”, a spus regizorul Mircea Cornişteanu.

 

Laureaţii Galei Premiilor UNITER 2011

Debut: Conrad Mihai Mericoffer pentru rolul Trofimov din spectacolul „Livada de vişini”, la Teatrul Naţional Bucureşti

Cea mai bună scenografie: Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului „Shaking Shakespeare”, la Teatrul German de Stat din Timişoara

Cel mai bun actor în rol secundar: Gábor Viola pentru rolul Valerio din spectacolul „Leonce şi Lena”, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ana Ciontea pentru rolul Mama tânărului din spectacolul „Avalanşa”, la Teatrul Naţional Bucureşti

Cel mai bun actor în rol principal: Zsolt Bogdán pentru rolul Bergman din spectacolul „Strigăte şi şoapte”, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

Cea mai bună actriţă în rol principal: Ofelia Popii pentru rolurile din spectacolul „Felii”, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu

Cea mai bună regie: Andrei Şerban pentru regia spectacolului „Strigăte şi şoapte”, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

Cel mai bun spectacol: „Strigăte şi şoapte” la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

Cel mai bun spectacol de teatru TV: „Unde-i revolverul?” de Görgey Gábor, în regia lui Mircea Cornişteanu

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: „D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale, în regia lui Gavriil Pinte, producţie a SRR

 

*** Premiul pentru critică de teatru (decis de Biroul de conducere al Secţiei Române a AICT): Andreea Dumitru

 

Premiile Senatului UNITER

Premiul de excelenţă: Tamara Buciuceanu

Premii pentru întreaga activitate: Ilie Gheorghe (Actor), Coca Bloos (Actriţă), Tudor Mărăscu (Regizor), Gabriela Nazarie (Scenografie), Ion Cazaban (Critică şi istorie teatrală)

Premiul special pentru muzică de teatru: Gabriel Bassarabescu

Premiul special pentru teatru de păpuşi: Aneta Forna Christu

Premiul special pentru coregrafie: András Lóránt

 

*** Premii speciale pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile: Teatru3 (Teatru La Cub) – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi Muzeul Teatrului de Păpuşi şi Animaţie din România – Asociaţia Culturală „GAG” din Craiova

*** Premiul Mecena: Carmen Palade Adamescu, preşedinte Unirea Shopping Centre

*** Premiul British Council (pentru întreaga activitate în sprijinirea relaţiilor româno-britanice): Ion Caramitru

*** Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2010 (concurs desfăşurat de UNITER sub egida Casei Regale a României): „Labirint”, de Radu F. Alexandru