Serviciul de Probaţiune Dolj, la ora bilanţului pe anul 2023

0
223

În data de  22 martie 2024, ora 10:00, Serviciul de Probaţiune (SP) Dolj  va prezenta bilanţul de activitate pe anul 2023. La eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai instanţelor de judecată şi Parchetelor: Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Judecătoria Craiova, DIICOT Craiova, reprezentanţii celor trei penitenciare din Craiova, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor şi ONG-urilor din comunitate: D.G.A.S.P.C, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj,  C.P.E.C.A (Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog) Dolj, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, R.A.A.D.P.F.L,  Spitalul de Neuropshiatrie Craiova, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj, Fundaţia Therre des Hommes, Cabinete Autorizate de Psihologie.

La întâlnire, vor fi prezenţi reprezentanţi ai mediului academic, Facultatea de Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii din Craiova şi ai serviciilor de probațiune din regiunea SV Oltenia. Evenimentul se doreşte a fi o nouă ocazie de a aduce la aceeaşi masă partenerii din comunitate şi de a prezenta rezultatele colaborării, colaborare fără de care activitatea specifică Serviciului de Probaţiune Dolj nu ar putea fi dusă la îndeplinire. Diversitatea şi complexitatea activităţilor – de evaluare, control, modelare prosocială şi cognitiv-comportamentală – desfăşurate de consilierul de probaţiune, este reflectată în statisticile prezentate pentru anul 2023, subliniindu-se totodată importanţa şi rolul probaţiunii în înfăptuirea actului de justiţie, dar şi menţinerea siguranţei comunităţii prin prevenirea reiterării de noi comportamente infracţionale. În cursul anului 2023,  Serviciul de Probaţiune Dolj a gestionat 1.288 dosare de probațiune – persoane condamnate penal la pedepse sau măsuri educative neprivative de libertate. De asemenea, au fost realizate 623 referate și rapoarte de evaluare, având ca scop sprijinirea instanței de judecată în procesul de individualizare a pedepsei, de schimbare a regimului execuțional, precum și în vederea participării la comisia de liberare pentru minori. Nu în ultimul rând, SP Dolj a asigurat participarea la comisiile de liberare condiționată ale celor trei unități penitenciare din Craiova.