Doi bărbaţi din Craiova, reţinuţi de poliţişti, pentru vandalizarea clubului FCU Craiova

0
249

 În dimineaţa de 9 martie, persoane necunoscute au vandalizat sediului clubului FCU Craiova. Poliţiştii au demarat cercetările, ieri, 19 martie, fiind reţinuţi doi suspecţi, aceştia urmând să fie prezentaţi, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

Ieri dimineață, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Craiova au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Craiova. Cu acestă ocazie au fost ridicate mai multe mijloace de probă, două persoane fiind conduse la audieri. “În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii au dispus reţinerea a doi bărbați, de 33 și 20 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. În cursul zilei de 20 martie, cei doi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .