România, pe ultimele locuri în Europa, în ceea ce priveşte numărul copiilor înscrişi la grădiniţă

0
592
Potrivit unui raport al Ministerului Educaţiei, pe 2021 – 2022, prezentat de Edupedu.ro, România are cea mai scăzută rată de participare în învățământul preșcolar din UE pentru copiii între 4 ani și vârsta oficială de înscriere în învățământul obligatoriu. Astfel, peste 17% dintre copiii de peste 4 ani nu sunt înscriși în grădiniță. În prezent, doar grupa mare de la grădiniță este obligatorie, urmând ca cea mijlocie să devină obligatorie până cel mai târziu în 2023, iar grupa mică până în anul 2030, potrivit legii Educației nr. 1/2011.

FOTO:arhivă

Datele care plasează România alături de Bulgaria, ultimele în clasamentul țărilor cu cea mai scăzută rată de participare în învățământul preșcolar – 82,4% – sunt preluate de la Eurostat în raportul Ministerului Educației. Rata de participare a fost calculată prin raportarea numărului copiilor înscriși în unități de învățământ la numărul total al copiilor care au vârsta respectivă, conform metodologiei.

Media UE privind acest indicator a fost de 95,4% în 2020. Țările cu cele mai mari rate de participare la grădiniță sunt Franța și Irlanda (100%). La polul opus, următoarele țări după România și Bulgaria, care au rate mici de copii peste 4 ani înscriși la grădiniță, sunt Slovacia și Croația (83,2%).

Sursa: Raport despre starea învățământului 2021-2022
Sursa: Raport despre starea învățământului 2021-2022
Sursa: Raport despre starea învățământului 2021-2022

Daca vorbim despre copiii înscriși la grădiniță, în general, în anul școlar 2021-2022, rata brută de cuprindere a copiilor în învățământul preșcolar a fost de 85,3%, valoare în ușoară creștere față de anul școlar anterior, când era 84,5%. Această rata include copiii între 3 și 5 ani. Astfel, au fost înscriși aproape 518 mii de copii, cu 12.700 de copii mai mulți față de anul școlar anterior. În țară sunt 1.200 de grădinițe cu personalitate juridică proprie și 9.445 de grădinițe arondate unor școli sau „altor unități furnizoare de educație”, potrivit raportului. Pe vârste, cea mai mare rată de cuprindere în învățământul preșcolar o reprezintă copiii de 5 ani, aflați de regulă în grupa mare, și care în procent de 84,5 din total copiilor de vârsta lor și în grădinițe.

“Față de anul școlar anterior, ratele specifice de cuprindere în învățământul preșcolar au înregistrat creșteri la 3, 4 și 6 ani, respectiv o ușoară scădere la 5 ani. Mediul rural continuă să fie în dezavantaj, chiar dacă pentru vârstele de 3 și 4 se înregistrează ușoare creșteri ale valorii indicatorului”, se precizează în raport.

Cât privește diferența între rural și urban, sunt mai puțini copii cu vârste între 3 ani și 5 ani care merg la grădiniță în mediul rural decât în mediul urban: cu aproape 9% mai puțini.

Aproape unul din cinci copii în vârstă de 5 ani din mediul rural nu frecventează grădinița

”La nivelul populației de preșcolari, continuă să se manifeste discrepanțe pe medii de rezidență. În anul școlar 2021-2022, diferența pe medii de rezidență se păstrează relativ constantă față de anul precedent, în favoarea mediului urban. Opțiunea părinților din mediul rural de a nu-și trimite copiii la grădiniță la vârste mai mici este determinată atât de diferite dificultăți de acces (de exemplu, distanțe mari între casă și grădiniță), cât și de factori culturali sau factori specifici socio-economici”, se menţionează în raport.

 

În România, în prezent este obligatorie doar grupa mare, adică pentru copii între 5-6 ani, cu mențiunea că la 6 ani se pot înscrie și la clasa pregătitoare. Abia din toamna anului 2023 este obligatorie grupa mijlocie care corespunde categoriei de vârstă 4-5 ani.

Potrivit articolul 16, alin. (1) din Legea Educației, “învățământul secundar superior și grupa mare din învățământul preșcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030”.