Legalitatea investiţiilor publice, verificată de poliţişti

0
502

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în 196 de dosare penale pentru fapte în legătură cu modul de atribuire și derulare a contractelor de investiții publice în infrastructura locală. Prejudiciul estimat, până în prezent, depășește 35.000.000 de lei.

 

Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliţiei Române coordonează o acțiune, la nivel național, pentru prevenirea şi combaterea fraudelor din domeniul investițiilor publice în infrastructura locală.

 

Astfel, în perioada ianuarie – februarie 2020, polițiștii au acționat pentru prevenirea, identificarea și investigarea situațiilor de fraudare a fondurilor publice puse la dispoziția beneficiarilor (unităţi administrativ-teritoriale, asociaţii de dezvoltare intercomunitară și universităţi) prin programe de finanțare.

 

În prezent, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în cadrul a 196 de dosare penale, în care sunt cercetate 39 de persoane, pentru fapte în legătură cu modul de atribuire și derulare a contractelor pentru investiții publice în infrastructura locală.

 

Valoarea totală a prejudiciului reținut la momentul dispunerii începerii urmăririi penale in rem în aceste dosare a fost de 35.723.507 lei.

 

Pentru asigurarea recuperării prejudiciilor estimate în dosarele penale, până la începutul lunii martie, au fost dispuse măsuri asiguratorii pentru 5.104.325 de lei. Totodată, în aceste cauze au fost dispuse 5 măsuri preventive (control judiciar) față de persoanele bănuite ca fiind implicate în săvârșirea infracțiunilor cercetate.