Insolenţa fără margini a ministrului Florin Cîţu

0
810

Florin Cîţu, ministrul de Finanţe al guvernului liberal, a lansat un avertisment către pesedişti într-o înregistrare video, postată pe pagina sa de Facebook, cerându-le să nu mai critice măsurile luate de executiv în această perioadă şi să nu mai participe la emisiunile de la televiziunile „prietene”. Mai mult, Florin Cîţu afirmă că între cei care critică şi cei care nu respectă regimul stării de urgenţă nu este nici o diferenţă. Impecabilă… logică! Florin Cîţu este din nefericire într-o „mică” eroare. Printre cei care critică măsurile economice, luate de guvernul Ludovic Orban, sunt şi reprezentanţii altor partide, analişti, agenţi economici etc, măsurile respective fiind considerate sub-dimensionate şi superficiale. Într-o altă ordine de idei, după ce n-a trecut de comisiile parlamentare de specialitate, la nici una din audieri, Florin Cîţu ar trebui să cultive tăcerea. Şi unul din motivele peste care se va trece cu greutate, şi în perioada următoare, este acela că domnia sa a afirmat, în noiembrie 2019 că nu Sănătatea şi nici Învăţământul sunt… prioritare. Şi s-a văzut. Florin Cîţu, din păcate, nu este cu picioarele pe pământ. Asta ca să folosim un eufemism.