Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj organizează concurs pentru ocuparea a 2 posturi de natură contractuală de conducere vacante, în data de 15.04.2020 – proba scrisă, ora 1000 și în data de 21.04.2020 – interviul, ora 1400.
Condiții generale de participare la concurs:
Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute la art.3 din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant aprobat prin H.G. nr. 286/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Condiții specifice:
- 2 posturi Șef Centru gr.II:
-absolvenți cu diplomă de învăţământ superior în domeniul psihologie, asistenţă socială şi sociologie, cu vechime de minimum 2 ani în domeniul serviciilor sociale, sau absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului superior în domeniul juridic, medical, economic şi al ştiinţelor administrative, cu experienţă de minimum 5 ani în domeniul serviciilor sociale.
Informații referitoare la conținutul dosarului, bibliografia, condițiile generale și condițiile specifice stabilite pentru ocuparea postului, vor fi afișate la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj și pe site-ul instituției www.dgaspcdolj.ro. Dosarele de concurs se depun la sediul Direcției Generale de Asistentă Socială și Protecția Copilului Dolj, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării prezentului anunț, respectiv până pe data de 03.04.2020. Relații suplimentare cu privire la acest concurs se pot obține la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj din str. Nicolae Titulescu, nr.22, loc. Craiova, jud. Dolj, precum și la numărul de telefon 0251/407009, persoana de contact – Busuiocescu Csilla, inspector, Serviciul Resurse Umane, Organizare, Salarizare.