Un nou transplant de cord la Spitalul din Târgu Mureș

0
416

Un transplant de cord va fi realizat miercuri la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, în urma prelevării de organe de la o tânără de 20 de ani, care a suferit un traumatism într-un accident rutier. Prelevarea a început la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti în jurul orei 10,30, iar cordul va sosi la Târgu Mureş între 15-15,30 cu un elicopter SMURD.
Potrivit şefului Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului, dr. Horaţiu Suciu, cordul femeii va fi transplantat unui bărbat 39 ani din judeţul Mureş, diagnosticat cu cardiomiopatie dilatativă.